Stire

5 abonamente VIP v?ndute la UTA

02.09.2010 ⋅ 0 comentarii

Bătrâna Doamnă intră în linie dreaptă pentru confruntarea cu Alro Slatina, partidă programată sâmbătă, de la ora 11:00, pe propriul teren. La antrenamentul de ieri a revenit şi „principalul”, Roland Nagy, care a fost plecat două zile la Bucureşti, la consfătuirea antrenorilor din primul şi al doilea eşalon al fotbalului românesc. Tehnicianul arădean a programat ieri dimineaţă o şedinţă de analiză video a meciului din Trivale, după care jucătorii s-au îmbarcat în maşinile personale şi au descins la terenul ICRTI, pentru un antrenament. Roland Nagy a putut constata la antrenament că i-au mai sosit încă doi fotbalişti în probe, astfel că la şedinţa de pregătire au luat parte cinci fotbalişti de culoare: Calvin Tolmbaye, Diarra, Edvan, Camarra şi Bruno. La finalul antrenamentului, antrenorii au decis să renunţe la serviciile brazilianului Edvan, dar şi la Constantin Bumbac. Altfel, conducerea clubului utist se declară mulţumită de faptul că s-au vândut până ieri cinci abonamente la sectorul VIP, încasându-se suma de 250 000 lei. „S-au vândut până miercuri şi 150 de abonamente pe stadion”, a spus Dorin Stana, organizatorul de competiţii al Bătrânei Doamne. În fine, echipa va efectua astăzi un nou antrenament, după care se va intra în cantonament pentru jocul de sâmbătă cu Alro Slatina, grupare antrenată de Corneliu Papură.

Sursa: Observator.info

Autor: D.B. ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro