Stire

Studenţii se bucură: criza a redus preţul chiriilor la Arad şi cu 25%

03.09.2010 ⋅ 0 comentarii

Criza şi-a făcut de foarte mult timp simţită prezenţa şi în domeniul imobiliar. Dacă vânzările de apartamente au stagnat, se pare că elevii şi studenţii profită din plin de preţurile mult mai mici pe care trebuie să le plătească atunci când închiriează o garsonieră sau un apartament cu una sau două camere. „Preţurile pentru închirierea unui apartament cu una sau două camere a scăzut şi cu 20%-25%. Iar o altă diferenţă la preţ este făcută şi de faptul că apartamentele nemobilate au preţuri şi cu 50 de euro mai mici”, ne-a explicat reprezentanta unei agenţii imobiliare din Arad. Ceea ce nu poate fi decât foarte bine pentru elevii şi studenţii care au intrat deja în febra căutării unui loc de cazare, la preţuri cât mai mici. Cum numărătoarea inversă până la începerea noului an şcolar a început, părinţii elevilor au început deja să caute o soluţie care să nu coste foarte mult. Cea mai bună alternativă este, bineînţeles, internatul. Camerele din internat sunt primele care se ocupă, preţul de cazare fiind mult mai mic faţă de alte locaţii. Astfel, la internatul Grupului Şcolar Forestier până la data de 30 iunie 2010, preţul de cazare pentru o cameră de 6 persoane, pentru elevi era de 40 de lei, iar trei mese pe zi, 12 lei. Studenţii pot sta la Căminul Forestier într-o cameră de patru persoane contra sumei de 150 de lei, în care sunt incluse şi 10 mese: „Aceste preţuri se vor majora cu 5%, diferenţa de TVA. Cei care doresc un loc, pot depune cerere până pe 10 septembrie” a precizat un reprezentat al Grupului Şcolar Forestier Arad. La internatului Grupului Şcolar Industrial CFR Arad nu se închiriază camere, cel puţin deocamdată, deoarece de un an de zile acesta se află în construcţie. În schimb, un alt loc unde elevii pot găsi cazare este la internatul Grupului Şcolar Csiki Gergely: „Zilele acestea se va stabili noul cuantum. Dar anul trecut elevii noştri plăteau 25 de lei pe lună. Cele 100 de locuri sunt ocupate doar de elevii noştri. Doar atunci când sunt olimpiade, concursuri şcolare şi sportive, putem închiria cu 20 de lei pe noapte. Fiecare cameră are 6 paturi şi baie proprie cu duş” ne-a explicat şi contabila Grupului Şcolar Csiki Gergely. Dacă nu vă surâde ideea de a sta la cămin, o altă alternativă ar fi statul în gazdă. Oferte sunt, numai că sunt de îndeplinit o serie de condiţii mai „drastice”: exclus persoanele fumătoare şi petrecăreţe. Dacă doriţi să staţi în gazdă, trebuie să scoateţi din buzunar aproximativ 150 de lei, şi aveţi acces la baie, bucătărie şi cameră proprie. Cei care doresc mai multă intimitate, pot sta în gazdă la casă, unde au intrare separată şi acces la toate utilităţile. De exemplu, în zona Vlaicu sunt disponibile astfel de oferte pentru elevi şi studenţi – 70 euro de persoană pe lună, acces la toate utilităţile, inclusiv parcare în curte. O a treia soluţie este închirierea garsonierelor sau apartamentelor. Ca să vă faceţi o idee, ne-am interesat cam cât ar costa închirierea unei garsoniere în diferite zone din oraş. Astfel, în funcţie de zonă şi de metrii pătraţi puşi la dispoziţie, preţurile variază între 70 şi 120 de euro, cele mai scumpe garsoniere fiind cele din zona centrală, unde chiria vă poate ajunge şi 150 de euro, dar aveţi incluse toate utilităţile, inclusiv maşină de spălat, televizor şi frigider de ultimă generaţie. Pentru un apartament cu o cameră, trebuie să scoateţi din buzunar între 100-160 de euro, iar pentru un apartament cu două camere, între 150-250 de euro. Pentru foarte mulţi elevi şi studenţi, cea mai bună ofertă este aceea de a închiria un apartament şi de a sta cel puţin 4 persoane, astfel încât costurile să fie cât mai scăzute. Oricum, cei care oferă spre închiriere diverse locaţii sunt destul de prevăzători, astfel încât cer persoane serioase, nefumătoare şi care nu dau petreceri. (S.V.)

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro