Stire

A crescut numărul pensionarilor vizaţi de legea care ?i priveşte pe eroii martiri ai Revoluţiei

07.09.2010 ⋅ 0 comentarii

În evidenta Casei Judeţene de Pensii Arad se află un număr de 103.242 de beneficiari, dintre care: 89.486 de pensionari din sectorul de stat şi 13.756 din sectorul agricol. Numărul pensionarilor pare să fi crescut uşor în 2010 faţă de anul precedent, când s-au înregistrat 102.488 de pensionari. Diferenţa este aşadar de 754 de pensionari. În sectorul de stat singura categorie de pensionari al căror număr s-a redus de la un an la altul este cea a pensionaţilor pentru invaliditate, de la 17.930, s-a ajuns la 17.898, în anul 2010. Cei mai mulţi pensionari sunt cei pensionaţi pentru limită de vârstă: 69.706. Cei care s-au pensionat anticipat şi anticipat parţial sunt 3.649, faţă de 3.391 înregistraţi în 2009.Numărul beneficiarilor de legi speciale este de 15.316, faţă de 16.138, cât era anul trecut, diferenţa fiind de 822. De menţionat însă că în acest timp a crescut numărul persoanelor care sunt beneficiare ale legii care îi vizează pe eroii martiri ai Revoluţiei, de la 140 în 2009, la 179 în 2010. Celor 8 pensionari care au făcut parte din personalul aeronautic civil, li s-au alăturat în acest an încă doi. A crescut şi numărul beneficiarilor legii privind instituirea indemnizaţia pentru membrii uniunilor de creatori, de la 105, la 119.Anul acesta s-au înregistrat mai puţine cereri de recalculare a pesiilor şi indemnizaţiilor, de la 7.800 anul trecut, la 7.639 în acest an.În anul 2010, s-a constatat totuşi o creştere a numărului de cereri privind stabilirea de drepturi noi. Cererile de înscriere la pensie au vizat în primul rând posibilitatea stabilirii drepturilor de pensie anticipată şi anticipată parţial, prin reducerea vârstei standard de pensionare cu stagiul aferent perioadelor recunoscute în grupe superioare de muncă, precum şi posibilitatea reducerii vârstei standard de pensionare. S-au primit aşadar cereri de stabilire a indemnizaţiilor prevăzute de Legea privind acordarea unor drepturi eroilor - martiri şi luptătorilor care au contribuit la victoria Revoluţiei din decembrie 1989, dar mai ales a Legii privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive etnice în perioada 6.09.1940 – 6.03.1945, a Legii privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, a Legii privind acordarea unor indemnizaţii persoanelor care au satisfăcut serviciul militar prin detaşamentele de muncă, a Legii privind acordarea unor indemnizaţii lunare pensionarilor din sistemul public, membri ai uniunilor de creatori, legal constituite, precum şi a artiştilor liber-profesionişti.O măsură de protecţie socială care a avut un impact important asupra persoanelor cu venituri mici a fost introducerea pensiei sociale minim garantate. Ca urmare a aplicării acestui act normativ, începând cu luna aprilie 2009 pensia minim garantată a fost de 300 de lei, iar din octombrie 2009 cuantumul a crescut la 350 de lei. De aceşti bani au beneficiat 9.328 de persoane începând cu aprilie 2009, respectiv  13.812 persoane începând cu octombrie 2009.La solicitarea asiguraţilor au fost eliberate, în anul 2010, un număr de 6.286 de adeverinţe privind stagiul de cotizare, acestea fiind necesare pentru deschidere a drepturilor de pensii sau indemnizaţii, precum şi pentru angajarea în alte ţări.În acest an au fost repartizate un număr de 2.350 de bilete de tratament care au şi fost valorificate. Cele mai căutate staţiuni sunt cele din zona: Moneasa, Felix, 1 Mai, Herculane precum şi cele de pe litoral, în timpul verii. (D.M.)
650 de reţineri din pensii – executări judecătoreştiConform datelor furnizate de Casa judeţeană de pensii, lunar sunt operate aproximativ 650 reţineri din pensii în baza titlurilor executorii comunicate de executorii judecatoreşti sau bancari, DGFP, Cooperative de credit, primării, rate CAR-pensionari, pensii de întreţinere, etc.

Aproape 1000 de pensionari s-au mutat din RomâniaO noutate  constituie virarea pensiilor în Uniunea Europeană, conform convenţiei dintre CNPAS şi CITIBANK. Există 963 de pensionari pentru care plata pensiilor se face în ţara în care au acum domiciliul.

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro