Stire

Sunt partide mici, dar pot ?nclina balanţa puterii la nivel local: PNŢCD, PRM şi PNG

08.09.2010 ⋅ 0 comentarii

Consiliile locale din localităţile judeţului nostru nu sunt formate numai din membri ai partidelor mari sau parlamentare. Pe lângă consilieri sau primari ai PDL, PSD, PNL, PC, UDMR, există şi aleşi locali care fac parte din alte partide, neparlamentare, cum ar fi: PNŢCD, PRM sau PNG. Chiar dacă la nivel central sau judeţean activitatea din cele trei partide nu este atât de efervescentă sau vizibilă, ele pot juca un rol politic important în comunităţile unde au reprezentanţi. De multe ori, consilierul „ţărănist”, „peremist” sau „de-a lui Becali” poate face diferenţa dintre puterea şi opoziţia locală, având astfel o contribuţie importantă la viaţa politică locală.
PRM - „am rupt orice relaţie cu  PDL”Filiala judeţeană PRM Arad are 39 consilieri locali, dintre care cinci sunt orăşeneşti. Partidul are în Arad şi doi viceprimari, la Almaş şi Hălmăgel, nefiind însă reprezentat la nivelul Consiliului Municipal Arad sau al Consiliului Judeţean. Preşedintele PRM Arad, Dorin Filip, spune că aleşilor partidului li se recomandă „ruperea relaţiilor cu PDL”. „Mergem numai cu opoziţia. Am rupt orice relaţie cu PDL.  Le-am atras atenţia să nu mai voteze proiectele lor. Îi vom controla, iar cei care nu fac aşa să plece din partid!” – a dezvăluit Dorin Filip, într-un mod tranşant, orientarea politică a PRM. 
PNŢCD - „nu avem politici de alianţe recomandate”În cazul ţărăniştilor se pare că funcţionează principiul autonomiei politice locale, atât în relaţia Bucureşti-Arad, cât şi în relaţia centru judeţean – comune. „Noi le recomandăm consilierilor să judece de la caz la caz, în funcţie de interesul local. Nu avem politici de alianţe recomandate. Nu excludem nicio alianţă sau colaborare, dar în general ne plasăm în opoziţie faţă de PDL”, a declarat preşedintele PNŢCD Arad, Marcel Chişcan. Acelaşi principiu este valabil şi în cazul filialei judeţene faţă de centrul naţional. „ Noi avem independenţă totală faţă de Bucureşti, avem libertate de acţiune pentru intereseul local”, a explicat Chişcan. PNŢCD Arad are un viceprimar, la Secusigiu, şi organizaţii „în peste 60% din localităţile judeţului”. De asemenea, este reprezentat printr-un consilier atât în Consiliul Local Municipal, cât şi în Consiliul Judeţean.
PNG - fără sediu, dar cu preşedinte nou după noua plecare a lui Helmuth Duckadam la SteauaFiliala PNG Arad funcţionează fără sediu de peste un an. Organizarea filialei a atins punctul maxim în perioada alegerilor parlamentare din 2008, dar apoi a urmat declinul. PNG Arad a fost condusă de Helmuth Duckadam, retras însă după alegerile parlamentare. Totuşi, se pare că în acte a mai figurat ca preşedinte al PNG Arad până recent, când a plecat pe un post administrativ la echipa Steaua Bucureşti! Noul preşedinte al PNG Arad, pe care l-am găsit de pe siteul partidului (www.png.ro), este Irinel Stadler Ghidoiu. Acesta este în prezent interimar şi ne-a declarat că săptămâna aceasta va pleca la Bucureşti pentru a fi pus în temă cu obiectivele PNG de la Arad. Partidul nu are în continuare sediu în municipiu, însă la nivelul comunelor este destul de bine reprezentat. Pe siteul PNG  apare numărul 34 în dreptul consilierilor locali, şi cifra 1 în dreptul viceprimarilor. Ghidoiu a confirmat că datele de pe site sunt actualizate, însă a dezvăluit că nu este încă la curent cu toate detaliile legate de noua sa poziţie politică. Noul preşedinte PNG Arad aşteaptă întâlnirea de la Bucureşti pentru a vedea ce să facă la partid în perioada următoare. 
Şi independenţii sunt la putereNumărul  consilierilor locali independenţi este cel puţin la fel de important şi relevant pentru viaţa politică locală. Există chiar şi viceprimari cu statutul de independent, aleşi probabil în virtutea unui compromis politic la nivel local. Din păcate, instituţiile arădene nu au o centralizare exactă a numărului de consilieri şi a apartenenţei lor politice. De asemenea, partidele arădene păstrează doar evidenţe cu proprii lor reprezentanţi. Pe siteul Consiliului Judeţean există o secţiune denumită „Apartenenţa politică a aleşilor”, însă din păcate aceasta nu este actualizată. La peste doi ani de la ultimele alegeri locale, pe siteul Consiliului Judeţean Arad putem vedea structura politică a administraţiilor locale din mandatul 2004-2008! Partidele mari domină numeric scena politică locală Pentru a avea o imagine completă a distribuţiei politice judeţene la jumătatea mandatului, am solicitat şi partidelor mai mari (parlamentare) să ne spună câţi consilieri locali (mai) au. Iată datele: PDL-364, PNL-150, PSD-136, PC-65, UDMR-65. În Consiliul Local Municipal şi Consiliul Judeţean, după cum se cunoaşte, PDL are o majoritate largă. CLM: PDL - 15, PSD - 2, PNL - 2, UDMR - 2, PC - 1, PNŢCD - 1. La Consiliul Judeţean: PDL - 18, PSD - 4, PNL - 4, UDMR  - 3, PC - 2, PNŢCD - 1.
UNPR şi Partidul Poporului, puternice la Bucureşti sau în şondaje, aproape inexistente la AradPe scena politică românească sunt în plină afirmare două partide noi, care e bazează pe atuuri diferite în viitoarele bătălii electorale. Chiar dacă la nivel central au voce şi vizibilitate, la Arad ambele sunt aproape inexistente. UNPR se bazeză pe câţiva parlamentari independenţi, partidul fiind reprezentat şi în Guvern de ministrul Gabriel Oprea. La Arad are filială constiuită, condusă de un preşedinte interimar, şi un sediu aflat pe Bulevardul Revoluţiei, colţ cu Nicolae Grigorescu. Apariţiile publice ale membrilor sunt însă rare. Partidul Poporului, condus de Dan Diaconescu, este creditat de unele sondaje de opinie chiar cu 20% intenţie de vot. Transpunerea în teritoriu este însă pe departe mult mai slabă. Observator Arădean nu a auzit încă de intenţii de formare a unei filiale la Arad, cum de altfel nici la nivel central nu se vorbeşte prea mult de organizarea în teritoriu a PP, procentul de 20% fiind strâns legat de persoana patronului OTV, Dan Diaconescu.

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro