Stire

Mutări importante la BC ICIM: Graham şi Skrabalova nu mai fac parte din lot, ieri au venit americancele Roberson şi Laiken

09.09.2010 ⋅ 0 comentarii

Lotul de la BC ICIM a suferit modificări importante în ultimele zile. Deşi era aşteaptată cu întârziere la Arad, Cherisse Graham a anunţat că nu va mai putea să ajungă de peste ocean, deoarece se confruntă cu probleme personale. Este o pierdere grea pentru gruparea arădeană, însă conducerea clubului s-a mişcat repede şi a găsit o înlocuitoare pentru Graham. Este vorba tot de o americancă, Ashlee Roberson, sportivă de 23 de ani cu o înălţime de 1,82. La capitolul pierderi poate fi trecută de cehoaica Dora Skrabalova. Aceasta nu a evoluat nici un minut pentru ICIM, fiinda dusă în vară. Sportiva a şi părăsit Aradul, deoarece are probleme medicale şi conducerea clubului nu i-a mai oferit un contract. Şi în locul acesteia a fost adusă o americancă, Laiken Dollente. Ambele sportive au ajuns aseară în Arad, urmând ca astăzi să efectueze analizele medicale, iar dacă vor fi apte atunci sunt aşteptate la antrenamente.   Nu mai joacă cu TSW WasserburgBC ICIM nu va mai juca în FIBA Europe Cup ci în Cupa Europei Centrale. Iniţial, trupa arădeană a fost repartizată într-o grupă cu TSW Wasserburg, Post Wiena (Austria), Slovaska MB (Cehia) şi VS Praha (Cehia). „Ne-au schimbat adversarele din grupă. Nu mai jucăm contra Dioanei Ciupe şi a campioanei Germaniei”, a spus Marcel Urban. Astfel, BC ICIM se va lupta în grupă cu echipele Post Wiena, Slovaska şi Brno.Cele 10 echipe înscrise în competiţie au fost împărţite în două grupe, primele două clasate din fiecare obţinând biletele pentru Final Four. Sistemul de desfăşurare cuprinde jocuri tur-retur. Programul fetelor de la ICIM este următorul: 27.10 ICIM – Post Wien, 10.11 Brno – ICIM, 24.11 ICIM – Slovanka, 08.12 Post Wien – ICIM, 12.12 ICIM – Brno, 19.01 Slovanka – ICIM.
Turneu în Ungaria, la BajaBC ICIM va pleca vineri în Ungaria, la Baja, acolo unde va lua parte la un turneu internaţional. La această competiţie mai iau parte echipa locală, precum şi alte două formaţii din Serbia şi Croaţia. Altfel, ICIM va debuta oficial în noul sezon la Cluj, în 21 septembrie, în cadrul Cupei României.

Sursa: Observator.info

Autor: Daniel Berar ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro