Stire

Primarul din Pecica lovit cu pumnul şi ameninţat cu un cuţit de şoferul unui TIR

15.09.2010 ⋅ 0 comentarii

Incident incredibil la Pecica unde edilul oraşului a fost lovit cu pumnul de şoferul unui TIR parcat neregulamentar. Mai mult, se pare că şoferul care se afla şi sub influenţa băuturilor alcoolice a scos şi un cuţit ameninţându-i pe martori că îi omoară dacă spun ceva. Scandalul a avut loc ieri seară, în faţa unui magazin din Pecica unde primarul, Petru Antal, însoţit de doi poliţişti comunitari se afla lângă două autocamioane parcate neregulamentar. Supărat de intervenţia primarului şi a poliţiştilor care i-au indicat să parcheze automarfarul într-un loc permis, şoferul s-a năpustit asupa edilului lovindu-l cu pumnul în cap. Nu s-a oprit aici şi orbit de furie a scos un cuţit cu care a început să-i ameninţe pe oamenii din jur şi pe cei care l-au deranjat prin intervenţia lor.  Petru Antal spune că “ două camioane au blocat intrarea în magazinul Plus din localitate. Am trecut prin zonă şi am văzut poliţiştii comunitari care aşteptau lângă autocamioane şoferii pentru a le spune să parcheze în altă parte, mai ales că oprirea interzisă în acel loc este semnalizată şi prin indicatoare. Am oprit să-i întreb ce s-a întâmplat şi în timp ce stăteam de vorbă au venit şi cei doi şoferi. Poliţiştii s-au legitimat şi le-au cerut să parcheze în altă parte, însă unul dintre şoferi, aflat în stare vizibilă de ebrietate a devenit recalcitrant şi a început să înjure pe toată lumea. Iniţial am urcat în maşină, însă am coborât să le spun să ceară întăriri moment în care m-am trezit cu un pumn în cap. Şoferul care m-a lovit s-a dus spre maşină şi a scos un cuţit, începând să-i ameninţe pe martori că dacă nu pleacă îi omoară. Între timp, la faţa locului au venit şi poliţiştii din localitate, l-au reţinut şi l-au dus la Postul de Poliţie. Voi depune plângere penală împotriva agresorului pentru că aşa ceva este inadmisibil”. Şoferul a fost audiat de poliţişti în cursul serii trecute, urmând ca primarul să solicite certificat medico-legal. În funcţie de constatările medicale, oamenii legii vor face încadrarea juridică a faptei după care agresorul  va fi tras la răspundere pentru faptele sale. 

Sursa: Observator.info

Autor: Ana Maria Cantea ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro