Stire

A ?nceput sezonul strugurilor

16.09.2010 ⋅ 0 comentarii

Început de toamnă, parfumat de struguri dulci - septembrie înseamnă sezonul strugurilor, al culesului de vie, al sărbătorilor în Podgorie, iar ofertele au apărut deja pe piaţă. Arădenii au de ales între soiuri nobile, aduse din străinătate şi aclimatizate la noi, dar şi soiuri autohtone, dulci şi parfumate: ceasla, struguri de Recaş, tămâioşi, Hamburg, Victoria ş.a. Arădenii aşteaptă la rând pentru a pune pe masă struguri autohtoni, dulci, parfumaţi, naturali: „Preţul e un pic mai mare faţă de anul trecut. Criza e de vină, iar producţia nu e la fel cu anul trecut” este de părere nenea Pantea, care vinde struguri de sezon. Preţul variază, de la 4 lei pe kilogram pentru ceasla, la 5-5,5 lei pentru soiuri mai nobile. În dimineaţa călduţă, albinele roiesc harnice în jurul strugurilor. Întrebăm dacă şi ele sunt de vânzare: nu, dar prezenţa lor înseamnă că „strugurii sunt naturali, fără chimicale. Aceştia sunt proaspăt culeşi, sunt plini de dulceaţă şi parfum, pe când cei aduşi din afară sunt depozitaţi, îşi mai pierd din calităţi” ne explică o altă vânzătoare, în timp ce nu mai prididea să-şi servească clienţii cu strugurii gustoşi. Aveţi de unde alege: roşii, galbeni, mari sau mai mici, cu sâmburi sau fără sâmburi. Iar oferta va fi din ce în ce mai bogată, mai ales că abia acum începe sezonul! „Sunt foarte buni” spun cei care cumpără struguri, degustând produsul.  Conform părerii specialiştilor, un consum de 1-1,5 kg de struguri pe zi înseamnă sănătate curată, în compoziţia strugurilor regăsindu-se nenumărate vitamine precum A, B1, B2, B3, B5, B6, B9, C, E, D şi P, dar şi săruri minerale. Ceea ce înseamnă că trebuie să ne bucurăm din plin de sezonul strugurilor, care pot fi consumaţi atât în starea lor „naturală”, dar şi sub formă de dulceaţă, suc, jeleu şi bineînţeles must şi vin.

Sursa: Observator.info

Autor: Simona Vîrvarii, Foto: Nelu Scripciuc ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro