Stire

ZIUA SATULUI URVIŞU DE BELIU

20.09.2010 ⋅ 0 comentarii

Situat la poalele Munţilor Codru Moma, satul Urvişu de Beliu aparţine comunei Hăşmaş. Prin grija primarului CORNEL POPA, sprijinit de comunitatea urvişeană, la eveniment au participat fii satului, triplând populaţia micului sătuc de la marginea judeţului nostru. La strigătul cataloagelor învăţătorilor, au răspuns „prezent” numeroase personalităţi, care, plecând spre ale lor, şi-au găsit împlinirea profesională şi familială. Au fost prezenţi ultimii învăţători, purtând numele de Şuber sau Sebeşan, Ilica sau Popa, iar eminentul doctor ortoped timişorean, Florian Vărcuş, a prezentat pe slide-uri fotografii de epocă, cu imagini din timpul şcolii.Al doilea moment relevant a cuprins slujba ecumenică, susţinută de preoctul ortodox, de păstorul baptist şi de către păstorul adventist, reprezentanţii cultelor predominante în mica localitate (ce datează de prin anii 1400). La slujba ecumenică a participat întreaga comunitate, fiind un moment de socializare şi de bună înţelegere, fiind un moment de sacralizare publică. După masa comunitară, la care au participat sătenii, a urmat un moment cultural-artistic, prezentându-se cântece populară susţinute de Florica Duma, precum şi un bal comunitar. Oamenii au îmbrăcat costume naţionale, şi-au pavoazat casele, iar primarul a distribuit cu generozitate diplome. Remarc, în acest sens pe Daria MERCEA, de 5 ani, care a rostit rugăciunea ortodoxă şi care a încântat prin frumosul si autenticul său costum naţional din partea locului, precum şi familia NICA. Dincolo de politică („Auzi, mă, poate vine Udrea”!), au fost două zile de superbă sărbătoare, fiind – de altfel – prima manifestare din seria anualelor întâlniri cu fiii satului. 
  

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro