Stire

Chinezoaica DO DE AN! Povestea sportivei care a umplut Rom?nia de medalii la Europenele de tenis de masă

22.09.2010 ⋅ 0 comentarii

România a mai punctat o dată decisiv la Europenele de tenis de masă de la Ostrava. După argintul pe echipe, binomul Daniela Dodean/ Eliza Samara a mai adăugat un metal preţios (bronz) în salba de medalii, după ce s-au oprit în semifinalele competiţiei, fiind învinse cu 4-3 de olandezele Jie Li/ Elena Timina. La 1.200 de kilometri de Ostrava, la Arad, o familie trăieşte parcă în ritmul în care mingea de celuloid loveşte ritmic masa. Tresar, zâmbesc, oftează la deviaţia ciudată a mingii, iar ochii lor privesc cu bucurie şi dragoste imaginea pătrăţoasă a televizorului. Familia Dodean este printre cele mai fericite, după cum recunosc părinţii Geza şi Florica, şi are toate motivele să se mândrească: patru copii, Cristian (31 ani), Adrian (25), Daniela (22) şi Andreea (19), mezina familiei, toţi împărţind aceeaşi pasiune: tenisul de masă.Câştigarea argintului pe echipe şi a bronzului la dublu la Europene a adus şi mai multă bucurie, iar Observator arădean a descins la casa părintească, pentru a vedea cum a trăit familia Dodean evoluţia celor doi copii, Daniela şi Adrian, la competiţia din Cehia. „Sunt foarte fericit pentru rezultatul obţinut la echipe. Dacă aveam puţină şansă, puteam obţine şi medalia de aur. Eu mă gândesc că rezultatele sunt peste aşteptări. Cred că Dana o să poată mai mult, pentru că este foarte harnică, muncitoare şi are talent. Dacă va fi stopată invazia asiaticelor în Europa, sunt convins că ar avea rezultate şi mai bune. Cred că Dana o să progreseze, cunoscând jocul europencelor, o să-i fie mai uşor să atace aurul”, spune Geza Dodean. Depărtarea de casă, cea mai greaDana Dodean a început tenisul de masă de la o vârstă fragedă şi a fost ajutată în carieră de fostul preşedinte al CSM Arad, regretatul Eugen Roman, şi de antrenorul Vali Dobai, care a promovat-o la senioare. A urmat pregătirea la Bistriţa, unde a acumulat exprienţă, iar apoi la Stirom Bucureşti, după care porţile Occidentului i-au fost deschise. „Nu s-a gândit niciodată să se lase. S-a gândit că poate să se realizeze din acest sport şi a muncit foarte mult ca să ajungă la performanţele acestea”, spune tatăl sportivei. Acesta e completat imediat de soţie: „Din fericire, a început să le cam bată pe asiatice. Ea mai vrea să meargă la două Olimpiade, în 2012 şi 2016”. Florica Dodean se consideră o mamă fericită şi spune că merită efortul de a fi departe de Daniela şi Adrian, ambii evoluând în străinătate, fata în Austria, iar băiatul în Germania. „Este destul de greu să trăim departe de Dana şi de Adrian. Merită efortul, pentru că au rezultate. Mă doare sufletul să o spun, dar le recomand să mai stea în străinătate, deoarece în România valorile nu prea sunt respectate. Am fost în Italia şi mi-am dat seama ce iubită a fost acolo, deşi a plecat de la clubul unde a evoluat ultima oară. Chiar preşedintele federaţiei mi-a spus cât de mult o apreciază. Dana este o persoană care ştie să intre la sufletul oamenilor şi de aceea este iubită. Se face plăcută oriunde. Nu este încrezută, asta am învăţat-o tot timpul, să fie modestă, să ia de la viaţă ce-i mai bun”, mai spune mama sportivilor.
Surorile, adversare la NaţionaleChiar dacă nu a atins performanţele Danielei, Adrian speră să ajungă numărul unu. „Din păcate, Adi nu a avut şansa Danei, să aibă meciuri tari în picioare. Mi-a spus că vrea să fie mereu primul, iar performanţele  Danei îl ambiţionează”, spune mama. Însă, în familia Dodean, peformanţele nu se leagă numai de cei doi care evoluează în străinătate, ci şi de mezina familiei. „Andreea nu a avut şansă. Este hărnicuţă, are mână bună, aşa spuneau antrenorii. Unde a fost, a avut rezultate”, spune mama, care a trăit momente interesante în urmă cu câteva luni la „naţionale”, atunci când, în finala de dublu fete, Daniela şi Andreea au fost adversare. „Nu am ţinut cu niciuna. Eu şi soţul ne-am şi ascuns în tribună, să nu ne vadă. Noi sperăm să ajungă şi Andreea la performanţele Danei”, mai spune Florica Dodean.
Un buldog englez „îi ţine pumnii”Dana Dodean vine foarte rar în Arad, deoarece este angrenată în mai multe competiţii în lume. De fiecare dată când ajunge la casa părintească, în afara fraţilor şi a părinţilor mai este cineva care o aşteaptă cu drag. Este vorba de Ty, un superb buldog englez, la care Dana ţine foarte mult. „Are un an, ea l-a cumpărat şi e foarte ataşată de el”, ne spune Cristian, în prezent antrenor de tenis de masă.
O familie fericităFamilia Dodean a pozat pentru Observator arădean alături de medaliile cucerite de cei patru copii. Abia au încăput pe o masă! Geza şi Florica Dodean recunosc că sunt fericiţi. Dacă fiul cel mare, Cristian, s-a căsătorit în urmă cu câteva luni, Dana Dodean nu se gândeşte încă, deşi are o relaţie stabilă de doi ani cu Joao Monteiro, un tenismen portughez cu care arădeanca îşi doreşte să evolueze la mixt în competiţii. „Se înţeleg foarte bine, a fost şi la noi la Arad la nunta lui Cristian, dar nu se gândesc încă la căsătorie. E încă tinerică”, a spus tatăl Danei Dodean.

Sursa: Observator.info

Autor: Daniel Berar ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro