Stire

Cu 40 % mai puţină poluare pe strada I.C. Brătianu, ?n ?Ziua fără maşini?

23.09.2010 ⋅ 0 comentarii

Ziua fără maşini organizată la Arad în cadrul „Săptămânii Mobilităţii Arădene” a început cu o manifestaţie pe platoul Palatului Administrativ, la care au participat elevi ai Şcolii Generale nr. 5 din municipiu. Echipaţi cu tricouri albe, eşarfe verzi, măşti chirurgicale şi de gaze, aceştia au scandat către primărie: „Vrem să trăim şi mâine!” şi „Vrem piste pentru biciclete!”.Elevii de la Generală 5 participă frecvent la astfel de acţiuni în cadrul cărora se militează pentru amenajarea unor piste pentru biciclete. „Sperăm să nu ajungem ca Japonia în privinţa poluării”, şi-a exprimat îngrijorarea Radu Todorean, elev în clasa a VIII-a.Între orele 9 şi 12, strada I.C. Brătianu a fost închisă pentru traficul auto, aici desfăşurându-se acţiuni educativ-informative, la care au participat copii de la şcolile şi grădiniţele arădene. Au avut loc concursuri de biciclete şi role, s-au distribuit pliante şi alte materiale informative, iar elevii de la Colegiul Tehnic de Construcţii şi Protecţia Mediului împreună cu inspectorii Agenţiei de Protecţia Mediului au făcut măsurători de noxe în condiţii de trafic oprit, care vor fi comparate cu măsurătorile efectuate în aceeaşi zonă în condiţii de trafic normal. Reducerea poluanţilor s-a realizat cu până la 40%.Organizatorii evenimentului au fost Agenţia pentru Protecţia Mediului, Primăria Arad, Inspectoratul Şcolar şi Serviciul Poliţiei Rutiere.

Sursa: Observator.info

Autor: (D.M.) ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro