Stire

Venituri cu p?nă la 50% mai mici pentru salariaţii primăriei Arad ?n 2009 faţă de 2008

29.09.2010 ⋅ 0 comentarii

În jur de 30 de angajaţi ai primăriei Arad şi-au publicat declaraţiile de avere pe pagina de internet a instituţiei. Printre aceştia nu se numără însă şi şefii de departamente, care în anii trecuţi afişau salarii foarte mari. Nici primarul şi nici cei doi viceprimari nu şi-au publicat declaraţiile de avere, profitând de situaţia incertă a legii care se referă la acest gest pe care cei care lucrau în instituţiile publice trebuia să îl facă în anii trecuţi.Mulţi dintre cei care au publicat aceste declaraţii nu au completat însă rubrica „venituri”, ori pur şi simplu au scris „conform fişei fiscale”. Printre aceştia din urmă se numără şi fostul lider al sindicatului din primărie, Mircea Pereş. Acesta a câştigat în anul 2008 21.334 de lei, însă nu ne spune care sunt veniturile sale din anul trecut. Nici Tomoş Cristian-Mihai, fost director executiv al Poliţiei Comunitare şi actual consilier juridic, nu ne dezvăluie câştigurile sale din anul 2009, însă în 2008 a „încasat” 21.748 din salariul de consilier şi 28.910 lei din veniturile de director executiv.Sorin Contraş, şeful serviciului juridic, mediatizat de presa locală din cauza declaraţiei din instanţă conform căreia în primărie exista cutuma modificării de către primar a hotărârilor de consiliu, a avut anul trecut venituri de 33.353 de lei, iar în anul 2008 – 57.295 de lei. O diferenţă substanţială aşadar între veniturile din cei doi ani.Şi Mirela Szasz este unul dintre angajaţii care şi-au făcut public salariul. Veniturile sale din anul 2009 ca şef serviciu urbanism au fost de 28.679 lei, însă declaraţia din 2008 este necompletată.Conform declaraţiilor de avere publicate, veniturile multora dintre angajaţii primăriei s-au redus cu până la 50% de la un an la altul, iar diferenţa dintre veniturile din 2010 şi cele din 2008 se aşteaptă a fi şi mai mare, având în vedere faptul că în acest an s-a luat măsura de a tăia 25% din salariile bugetarilor. La asta se adaugă obligaţia de a returna unele prime şi sporuri.

Sursa: Observator.info

Autor: (D.M.) ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro