Stire

Incendiu la un depozit de furaje din Zărand

01.10.2010 ⋅ 0 comentarii

Pe parcursul a  24 de ore, subunităţile Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă  Arad au intervenit în 13 solicitări cu 4 autospeciale, încadrate cu 8 subofiţeri, 1 medic şi 1 asistent din cadrul Unităţii de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean  Arad. Astfel că s-a intervenit la o deblocare de uşă şi 12 cazuri medicale unde a fost nevoie de acordare de îngrijiri medicale şi transpor din partea  (SMURD).  Pe timpul intervenţiilor au fost asistate 13 persoane, din care 1 copil şi 12 adulţi.  Serviciile Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă au intervenit în 5 situaţii de urgenţă, cu 3 autospeciale,  SMURD Nădlac –1 caz medical, SMURD Vinga – 3 cazuri medicale. De asemenea  Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Zărand a intervenit cu motopompa din dotare pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă în care se aflau depozitate furaje. Cei 15 voluntari au acţionat aproape o oră pentru a lichida incendiul, care a distrus peste 300 de baloţi de trifoi. Din fericire dependinţele nu au fost afectate, astfel că valoarea bunurilor salvate se ridică la aproximativ 25.000 de lei. Cel mai probabil, incendiul a pornit de la un foc în aer liber lăsat nesupravegheat.

Sursa: Observator.info

Autor: AMC ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro