Local

Aradul e pe locul doi ?n ţară ?n privinţa restituirii de TVA

08.10.2010 ⋅ 0 comentarii

În cursul lunii septembrie, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad a restituit contribuabililor taxa pe valoarea adăugată (TVA) în valoare de 22,89 milioane lei, sumă ce clasează Aradul pe locul II în ţară.

 „Această sumă ne situează pe locul doi între judeţele ţării (exceptând municipiul Bucureşti) în ce priveşte cuantumul sumelor reprezentând TVA restituită”, precizează Călin Arusti, purtător de cuvânt DGFP Arad.
Chiar dacă a fost restituită această sumă, considerabilă, DGFP Arad a reuşit tot în cursul lunii trecute, realizarea în procent de 97,6% a programului de încasări stabilit de minister. Pentru luna octombrie s-a propus restituirea sau compensarea pentru un număr de 98 deconturi de TVA, suma aprobată fiind de 13,928.733 de lei. Operaţiunile de restituire şi compensare se vor realiza în trei tranşe – tranşa I care a început ieri, tranşa a II-a din 25 octombrie iar ultima tranşă începând cu 29 octombrie. 
„Eforturile depuse pe parcursul lunii septembrie de angajaţii noştri au fost completate de disciplina fiscală de care au dat dovadă agenţii economici în ce priveşte plata obligaţiilor bugetare”, mai spune Călin Arusti.

Autor: Simina Roz ⋅ Sursa: Observator.info