Local

Reabilitarea drumurilor judeţene va continua p?nă la ?nrăutăţirea vremii

14.10.2010 ⋅ 0 comentarii

Consiliul Judeţean are în lucru mai multe obiective în ceea ce priveşte reabilitarea de drumuri. „Am început modernizarea drumului Lipova - Ususău, pe o lungime de trei kilometri, legătura dintre DN 79 şi Mişca, pe o lungime de 4 kilometri şi Apateu - Berechiu, un tronson de circa 1,7 kilometri. Sunt porţiuni care trebuie reparate, pentru a facilita accesul locuitorilor din acele zone”, a declarat Cristian Drăgan, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad.  În cadrul lucrărilor finalizate recent se numără legătura între Cruceni şi Firiteaz (1,7 km), tronsonul Rănuşa-Moneasa, dar şi repararea străzii Gării, care face legătura între centrul comunei şi drumul judeţean ce leagă Vladimirescu de Horia. De asemenea, aproape de finalizare se află tronsoanele Pâncota - Caporal Alexa (7,3 km), Prunişor - Sebiş (3,75 km) şi Mocrea - Chier (4 km). „Am început ranforsarea şi pe distanţa Ostrov-Bata, cu o lungime de 6,2 km. Chiar dacă unele porţiuni nu par importante, vă asigur că pentru cei care locuiesc în zonă sunt foarte importante. Vom continua să lucrăm pe drumurile judeţene atât timp cât ne permite timpul”, a completat Cristian Drăgan.

În prezent alte trei obiective sunt în stadiu de licitare a lucrărilor: Arad - Curtici, Gurba - Cermei şi Zăbrani - Chesinţ.

Sursa: Observator.info

Autor: (C.P.) ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro