Local

Lipovanii şi-au instalat sobe ?n apartamente, pentru că societatea de termoficare a dat faliment

14.10.2010 ⋅ 0 comentarii

Locuitorii din Lipova se încălzesc la flacăra lemnelor, chiar dacă stau la bloc. Societatea locală de termoficare a dat faliment, aşa că oamenii şi-au instalat sobe în apartamente şi au scos burlanele în exterior, până pe acoperiş. De fapt situaţia nu este atât de dramatică pe cât pare, pentru că după un calcul, lipovanii au ajuns la concluzia că preţul lemnului este cu până la 70% mai mic decât cel al gazelor.  Cu căratul lemnelor până la etajul 4 ar fi probleme: „E greu ca naiba, da’ ce să facem... nu mai e nevoie de exerciţii la sală”, spune nea Nelu, care este nevoit să transporte zilnic două coşuri cu lemne, până la ultimul etaj al blocului unde locuieşte. Cum fiecare apartament are câte o sobă, garajele au fost transformate în magazii de lemne. „E mai ieftin. Dăm 6 milioane şi jumătate de lei pe lemne într-un apartament de 3 camere. Dacă am avea gaz, ar fi mult mai scump”, spune o localnică. Acolo unde nu s-au putut scoate burlane pe geam, oamenii au dat dovadă de inventivitate şi au conectat caloriferele la sobe.”Soţul meu a vorbit cu cineva, am dărâmat soba la jumătate, am făcut o instalaţie şi am tras ţevi până în camera copilului, la calorifer”, ne explică o doamnă.  „Aici, între blocuri, e foarte urât: burlane peste tot, fumul care urcă de la etajele de jos, intră în apartamentele de deasupra... Dar e mai ieftin şi cu 70 la sută decât dacă am plăti gazul”, analizează situaţia Mihai Bălan, administrator de bloc. Din fosta societate de termoficare au mai rămas doar două furnale. Firma a dat faliment, pentră că abonaţii nu au mai putut plăti facturile mari. În zonă nici măcar nu este gaz. Primarul oraşului,  Marius Jurcă, spune că toţi cei 11.000 de locuitori se încălzesc cu lemne, pentru că e o soluţie relativ ieftină. Încălzirea cu lemne presupune însă un oarecare disconfort.   Încălzirea cu lemne îi costă pe lipovanii care locuiesc într-un apartament cu 3 camere între 80 şi 100 de lei pe lună. Preţul e de aproape 3 ori mai mic faţă de chletuielile cu încalzirea in cazul centralelor pe gaze sau al celor de termoficare.

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro