Local

Zece omoruri, 21 de infracţiuni cu violenţă deosebit de gravă - bilanţ criminalistic arădean pe zece luni

19.10.2010 ⋅ 0 comentarii

Este bilanţul criminalistic al Aradului în perioada ianuarie-octombrie 2010. Zece luni din care şapte sunt criminale. Cauzele înclină înspre alcool, invidie, gelozie, dorinţă de răzbunare, eşecuri şi frustrări personale, boli psihice, furt, tâlhării, încununate funebru în termenul criminalistic de „omor calificat / deosebit de grav”. Oameni stigmatizaţi cu eticheta de „criminal”, suflete îngenuncheate după gratii pentru zeci de ani sau detenţie pe viaţă. Familii cernite, copii orfani. Un bilanţ rece al faptelor unor semeni pe lângă care am trecut de multe ori. Concitadini, consăteni, vecini, cunoştinţe sau rude. Vârsta victimelor pleacă de la 0 ani - suflete abia născute ajunse în latrină, în râu sau ucise chiar de mâna tatălui - până la 86 de ani, o bătrână violată şi ucisă. Oare trebuie înţeles acest bilanţ ca un obol de neoprit al morţii? Chiar trebuie ca în fiecare lună/an să înregistrăm omoruri, tentative de omor, violuri, furturi şi tâlhării?! Cine s-ar putea gândi - la început de an că - va sfârşi în mâinile unui criminal?! Şi de ce?! Copii, nou-născuţi plătesc cu viaţa abia răsărită gelozia tatălui. La fel, femeile, în timp ce bărbaţii se omoară la băutură. Există zone criminogene ale Aradului. Municipiul însuşi, apoi câteva localităţi din judeţ, în special cele de câmpie: Secusigiu, Felnac, Pecica, Bocsig, Mişca. Toate cele zece omoruri săvârşite de la începutul anului şi-au însemnat criminalii, aceştia aşteptându-şi sau primindu-şi pedepsele după gratii. Aşa cum spunea procurorul criminalist Florin Roman, „sufletul fără Dumnezeu este mort, prăbuşit în iadul iraţional al urii şi dorinţei de răzbunare”. Dreptatea rămâne însă doar, în zona Umanului, a iertării, iubirii şi întrajutorării semenilor, total delimitată de actul criminal.     De la începutul anului şi până acum s-au înregistrat 10 omoruri dintre care două cu autor necunoscut; două crime au fost săvârşite în Arad, restul în judeţ. Cauzele pendulează între consumul de alcool şi gelozie. Autorii, în afara dosarelor cu AN au fost arestaţi preventiv şi trimişi în judecată. O retrospectivă neagră din care au „sărit” lunile februarie, martie şi august. O sumbră şi funebră socoteală a vieţilor ucise fără rost, într-o clipă în care raţiunea a intrat în vid. Un gol lipsit de Dumnezeu care a adus în schimb zeci de ani de închisoare pentru criminali.         Macea - Jigniri mortale Prima zi din 2010 a zguduit comuna Macea: un tânăr de numai 23 ani, Nicolae Guran murea în stradă în ultima noapte a anului 2009. Fusese la o băută cu nişte prieteni într-un birt sătesc. După miezul nopţii, discuţiile aprinse de alcool au izbucnit incendiar în stradă. Victima şi-a jignit colegii de pahar făcându-i printre altele, inculţi. S-a ales cu nişte palme după care băieţii au plecat. Rămas doar cu ciobanul Radu Adrian Gheorghe (25 ani), tânărul guraliv a adus ofense fostei neveste a acestuia cu care avusese o aventură amoroasă. Atât i-a fost de-ajuns ciobanului: jignit profund - l-a lovit pe Guran cu pumnii şi picioarele chiar şi atunci când tânărul prăbuşit nu a mai reacţionat. Agresorul a plecat acasă liniştit. Neprimind niciun ajutor, noapte fiind, tânărul a murit în stradă din cauza traumatismelor. Criminalul a fost reţinut după care şi-a recunoscut fapta. A fost trimis în judecată pentru omor deosebit de grav, fiind pasibil de închisoare între 5-15 ani.     Socodor - O viaţă stinsă  într-un minut. Criminal liber Sâmbăta Paştilor (noaptea de 2/3 aprilie), Socodor. Ursuţa Gheorghe (73 ani) a fost găsit mort de către soţia sa în curtea casei. Omul s-a sculat în jurul orei 3.30 dimineaţa pentru a vinde miei în piaţa Pâncota. În câteva minute viaţa i s-a stins în mâini criminale care aveau să-l ucidă strangulându-l şi legându-l de mâini şi picioare. A fost reţinută pe loc numita Matilda Kelemen din localitate, o femeie cu probleme psihice care ajuta familia Ursuţa în gospodărie. Deşi propunerea Parchetului a fost de reţinere în arest preventiv - urmare a expertizei psihiatrice care a găsit-o „cu discernământ”, totuşi s-a dispus eliberarea sa până la sosirea rezultatelor testelor ADN. Din cauza reactivilor costisitori, probele incriminatorii se lasă aşteptate de peste jumătate de an lăsând în libertate criminalul (ii) care au luat viaţa unui om.    Moarte cu semnul întrebării Pe data de 18 aprilie a.c., (la ieşirea din municipiul Arad, pe câmp) a fost găsit cadavrul unui bărbat, identificat ulterior în persoana lui Ţ.I. (70 ani) din apropierea cartierului Sântoma. Acesta prezenta urme vizibile de muşcături de câine pe toată suprafaţa corpului şi sânge la nivelul feţei. Cazul a rămas deschis deşi a fost catalogat cu AN.    Violată şi ucisă la 86 de ani  O femeie de 86 de ani din Tauţ a murit în chinuri groaznice în seara de 3 mai a.c. I. C. Cârpaci, de etnie rromă, a pătruns în casa victimei încercând să o violeze cu forţa. Actul s-a încheiat cu omorârea octogenarei, aceasta fiind strangulată concomitent cu comprimarea toracelui. Pe data de 5. 07. 2010 Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad a dispus trimiterea în judecată a lui Cârpaci pentru infracţiunea de omor calificat, tentativă de viol şi violare de domiciliu.    Pruncucidere în zi de 13 Zi cu ghinion, 13 aprilie a.c. Vărşand. Luminiţa Lile locuia în casa fratelui şi cumnatei sale. A ascuns vreme de 9 luni sarcina, familia nedându-şi seama ce se întâmplă cu femeia îmbrăcată mereu cu haine largi. În dimineaţa de 13 aprilie simţind durerile naşterii, tânăra a spus că merge la wc-ul din curte unde a şi născut, fătul căzând în dejecţii. Cumnata a fost cea care a descoperit nenorocirea anunţând poliţia. Pentru copil totul a fost prea târziu. Femeia a fost dusă la spital, apoi expertizată psihiatric fiind găsită cu discernământ. A fost trimisă în judecată pentru omor calificat săvârşit asupra fătului nou născut.    Copil de o lună ucis de tată Arad, noaptea de 4/5 iunie a.c. un copil în vârstă de doar o lună avea să moară în chinuri cumplite de mâna criminală a tatălui său. Iosif Mongoci (36 ani) băut şi incitat de un prieten de pahar - s-a gândit să se răzbune pe pruncul abia născut din relaţia de concubinaj cu Gianina Lăcătuşu (23 ani) - ambii având copii din alte relaţii. Bărbatul gelos că nou-născutul nu ar fi copilul său ci al fostului concubin al femeii a trântit brutal copilul de pat şi de pământ de mai multe ori. A fost condamnat la 25 de ani închisoare pentru omor calificat.    Gelozie cu şapte lovituri de cuţit O crimă atroce a zguduit oraşul Pecica pe data de 17 mai a.c. Daniel Crăiţar bărbat de etnie rromă şi-a ucis soţia - pe Georgeta-Carmen (30 ani) cu 7 lovituri de cuţit, femeia murind la scurt timp după ce a intrat în urgenţa spitalului judeţean. Motivul crimei: gelozia. Tânăra femeie se despărţise recent de soţ locuind cu un alt bărbat. Venise să-şi ia fetiţa de 7 ani de la fostul soţ. Cuţitul a ajuns în abdomen şi în inimă de mai multe ori. O femeie de 30 de ani putrezeşte în pământ, o fetiţă de 7 ani a rămas orfană iar soţul/tatăl criminal, trimis în judecată (5.07.2010) pentru omor calificat şi conducere pe drumurile publice fără permis de conducere va uita gustul libertăţii pentru foarte mulţi ani.   Invidie mocnită şi răzbunare  de moment Semlac, 1 iulie - o ceartă legată de invidii băneşti între doi cumnaţi avea să se termine tragic. Traian M. (32 ani, victima) băut fiind s-a legat d cumnatul său, T. Daniel-Marcel (29 ani) lovindu-l pe stradă de mai multe ori. Acesta a reacţionat şi pe fondul certurilor mai vechi a scos cuţitul pregătit pentru pescuit înjunghiindu-l în abdomen şi inimă pe cumnatul bătăuş. Crima s-a petrecut în plină stradă. Victima a mai avut putere să ajungă la o rudă de-a sa apucând să-i spună ce s-a întâmplat după care a decedat. Cumnatul criminal a fost trimis în judecată pentru omor calificat.    Autopedepsire pe fond psihic Vinga, 2 iulie. Un bărbat bolnav psihic N.A. îşi ucide concubina (O.I.) cu lovituri de topor în zona capului după care se sinucide prin spânzurare. Cazul a fost închis datorită decesului făptuitorului.   Crimă de boschetari Arad, 11 iulie, terenul dezafectat al fostei fabrici „Tricoul Roşu”. Un bărbat de 52 de ani, Vălean Ioan din Alba este găsit mort lângă magaziile devenite cuib de boschetari. Din cercetări a reieşit că omul nu avea niciun venit deşi se pripăşise de ceva vreme în Arad. Expertiza medico-legală a constatat că - în afara agresiunilor cauzatoare de moarte - decedatul consumase alcool înainte de tragicul eveniment. Cazul a rămas cu A.N.   Făt mort la balastieră Iulie spre sfârşit, un nou născut de sex masculin este găsit la balastiera „Sinteru” pe Mureş - în dreptul localităţii Fântânele. Fătul a fost observat de câinele unui pescar. Până ca acesta să-şi dea seama ce se întâmplă, câinele a mâncat laba piciorului copilului. Cazul este cu AN - neputându-se stabili de unde provine victima. Cel mai probabil se crede că fătul a fost rezultatul unui avort/naştere provocată.    De la pahar la crimă Septembrie criminal la Bocsig. În noaptea de 23/24 patru bărbaţi şi-au continuat băuta din birt la unul dintre ei acasă. Spiritele s-au încins puternic odată cu alcoolul consumat în exces, astfel că, după câteva vorbe aspre aruncate de ambele părţi, trei dintre bărbaţi s-au aliat împotriva celui de-al patrulea lovindu-l cu pumnii şi picioarele, apoi cu scaunul în cap. Dându-şi seama că l-au omorât pe Achim Sever (37 ani) agresorii D.Corb, Dat N. Ioan şi Udrescu L. toţi din Bocsig l-au dezbrăcat de haine şi l-au aruncat în Criş. Corpul bărbatului a fost găsit a doua zi. Agresorii şi-au recunoscut fapta şi se află în arest preventiv. În urma acestei tragedii, opt copii au rămas fără tată.   Crimă ciobănească Bata, seara de 9 octombrie a.c. După o băută zdravănă în trei, victima, S.Gh.I. de 40 de ani, cioban - s-a îndreptat spre casă. Cei doi cu care băuse şi-au adus aminte că unul dintre ei (B.C.) angajat la un alt cioban a fost lovit în urmă cu ceva timp de către bărbat. Împreună cu prietenul său, S.N. l-au aşteptat pe S.Gh.I. chiar în dreptul imobilului în care locuia. Atât B.C. cât şi S.N. l-au lovit puternic cu pumnii şi cu o bâtă după care au plecat. Mama bărbatului l-a găsit a doua zi dimineaţa în maşina personală aflată în apropierea casei. A rămas şocată când şi-a văzut fiul mort, întins pe scaun şi plin de sânge. Criminalii sunt arestaţi şi au recunoscut fapta.

Sursa: Observator.info

Autor: F.R.Gh. ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro