Local

Gospodărirea Apelor a convins primăria Arad să construiască un pod definitiv peste Mureş

26.10.2010 ⋅ 0 comentarii

Joi se decide soarta noului pod peste Mureş, care urmează să fie construit în amonte de Podul „Traian”. Consilierii municipali sunt chemaţi să îşi dea votul pentru transformarea acestui pod provizoriu în pod definitiv. Construcţia a fost cuprinsă în obiectivul de investiţie „Reabilitarea centrului istoric Vechi al municipiului Arad”. Proiectarea şi executarea lucrărilor la podul provizoriu se vor face în aşa fel încât acesta să poată prelua traficul greu de pe Podul „Traian”, respectiv să poată fi păstrat în circulaţie şi după finalizarea lucrărilor de reabilitare a podului Traian.   În „Raportul vizitei la faţa locului” din iulie 2008, la care au participat reprezentanţii Agenţiei de Dezvoltare Regională Vest, s-a completat documentaţia tehnico-economică a obiectivului cu observaţiile: „Durata de viaţă a podului Traian din Arad va putea fi prelungită pe o perioadă mai mare (80-100 de ani) doar dacă în următorii maxim 10 ani traficul greu care generează efect dinamic este complet înlăturat de pe pod. Acest lucru este posibil prin executarea unui pod nou în paralel cu podul Traian. Ca monument de artă tehnică şi ca simbol ar oraşului Arad, podul Traian trebuie pastrat pe o perioada cât mai îndelungată de timp.”  A apărut însă o problemă: liderul antreprenorului lucrărilor desemnat în urma organizării procedurii de licitaţie deschisă - S.C. TEHNODOMUS S.A. ARAD,  a solicitat Sistemului de Gospodărire a Apelor Arad, avizul de amplasament pentru podul provizoriu. Răspunsul a fost următorul: „Nu suntem de acord cu realizarea podului provizoriu şi amplasarea lui la 3 m amonte de podul Traian existent ce se va dezmembra şi reabilita din următoarele motive: numărul de 4 pile suplimentare faţă de podul Traian micşorează secţiunea de scurgere a apelor mici, medii şi mari şi în caz de afectare cu ocazia unor viituri probabile acesta putând obtura secţiunea de scurgere existentă în dreptul podului Traian. Execuţia unor noi pile pentru podul provizoriu la numai 3 m de pilele P1 şi P2 ale podului Traian afectează consolidarea cu anrocamente a acestora. Accesul pe malul stâng afectează zidul parapet existent încastrat în partea amonte a culeei stângi a podului Traian pe o lungime de 13,3 ml, iar accesul de pe malul drept afectează digul de apărare al oraşului Arad pe o lungime de 13,3 ml.” În aceste condiţii, proiectantul general de la Bucureşti a comunicat că modificările necesare vor face ca lucrarea să coste cât un pod definitiv. Agenţia de Dezvoltare Regională Vest, ca unitate de implementare a proiectului, a fost de acord. Construcţia aceasta implică însă un nou proiect tehnic, alte sarcini de execuţie, alt calendar al activităţilor respectiv o altă tema de proiectare şi alte costuri, superioare, de proiectare şi execuţie.

Sursa: Observator.info

Autor: Dana Mirea ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro