Local

Posturi de preşedinte, vicepreşedinte şi preşedinte secţie penal, vacante la Judecătoria Arad

27.10.2010 ⋅ 0 comentarii

Judecătoria Arad se află de câteva luni în situaţia de a  avea posturile de preşedinte şi vicepreşedinte vacante. Mai exact situaţia datează de la mijlocul lunii iunie când fostul preşedinte al Judecătoriei Arad, Vlad Florentin şi fostul vicepreşedinte Flavius Bradin au promovat în urma unui examen susţinut de la judecători de Judecătorie, la judecători în cadrul Tribunalului. După instalarea  în noile funcţii a celor doi, locurile rămase libere în fruntea Judecătoriei Arad au fost ocupate prin ordin de serviciu. Persoanele interesate de aceste funcţii şi care se încadrează ca şi cerinţe îşi pot depune dosarul de candidatură, după care vor susţine un concurs în urma căruia se va decide cine va ocupa cele două posturi de conducere. În prezent statul de funcţii prevede în cadrul Judecătoriei Arad 30 de posturi de judecători din care doar 21 sunt ocupate efectiv. Asta pentru că doi judecători se află în concediu pentru creşterea şi îngrijirea copilului, un judecător a fost delegat la Judecătoria Chişineu Criş, iar şase posturi sunt vacante aici fiind incluse şi posturile de preşedinte şi vicepreşedinte în cadrul Judecătoriei Arad, precum şi preşedintele secţiei penal din cadrul aceleiaşi instanţe. De asemenea Judecătoria funcţionează cu 36 de grefieri, în loc de 47 aşa cum prevede organigrama. În cursul lunii iunie Judecătoria Arad a scos la concurs cinci posturi de grefier pentru care s-au înscris 46 de candidaţi. Deşi concurenţa a fost acerbă, situându-se peste 9 concureţi pe un loc, foarte puţini au obţinut note de promovare. Astfel că din cele 5 posturi deblocate, doar trei au fost ocupate în urma concursului desfăşurat la Timişoara.    Operativitatea în cadrul Judecătoriei Arad, de peste 80% Până în data de 25 octombrie la Judecătoria Arad au intrat în total 16.924 de cauze cu peste 2.000 mai multe, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, existând creşteri atât la cauzele civile cât şi la cele cu minori şi familie precum şi la cauzele penale. Din totalul de cazuri intrate în 2010, până în prezent au fost soluţionate 11246, respectiv 9150 cauze civile, 1996 cauze penale, 42 de arestări, 33 interceptări şi 25 percehiziţii. Dacă numărul arestărilor a scăzut cu 9 faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, s-a constatat o creştere considerabilă a interceptărilor cu nu mai puţin de 14, în timp ce numărul percheziţiilor s-a dublat. De asemenea la începutul anului au rămas pe stoc 4.437 de cauze nesoluţionate şi preluate în 2010. Un număr de 583 de dosare au fost suspendate.

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro