Local

A ?nceputul Postul Mare al Naşterii Domnului!

15.11.2010 ⋅ 0 comentarii

De azi începe Postul Mare al Naşterii Domnului, Crăciunul. Sună ciudat dacă priveşti vremea de afară cu temperaturi de peste 20 de grade. Mai auzi, pe ici pe colo câteo colindă şi te simţi la fel de ciudat pentru că totul pare grăbit, forţat. Lumea merge pe litoral, face frigărui la iarbă... verde în timp ce Crăciunul intră deja în planurile noastre. Acest Post sfânt se adresează însă spiritului şi trupului întru nevoinţa curăţirii şi sfinţirii, în aşteptarea neîntârziatei binecuvântări cereşti – închipuind ajunarea de 40 de zile ale Proorocului Moise precum şi postul patriarhilor Vechiului Testament. Ţine de la 15 noiembrie până la 25 decembrie începând cu lăsata secului din seara precedentă. Nimic mai potrivit decât cuvintele celor care şi-au nevoit sufletul şi trupul în singurătăţi ziditoare, Sfinţii Părinţi ce au lăsat în urmă învăţături creştine pline de hrană spirituală: „suntem în lume şi lumea e păcătoasă. Ne pierdem în deşertăciuni lumeşti - uitând că cel mai preţios lucru e găsirea Căii Adevărului, căutarea lui Dumnezeu–Tatăl prin Fiul Său, Mântuitorul Iisus Hristos. Postul Crăciunului pilduieşte deschiderea acelei peşteri întunecate şi ferecate – sufletul. Aici trebuie să se nască din nou şi mereu – Christosul, Cel care prin sfânta şi dumnezeiasca Sa Naştere ne-a adus şansa unică a Mântuirii. Cine vrea cu adevărat să se curăţească nu trebuie decât să urmeze calea acestor 40 de zile iluminatoare, postind nu din obligaţie ci cu toată speranţa şi sufletul deschise spre cer. Nimeni nu a ieşit din încercarea aceasta nebiruitor. Boli, dezastre sufleteşti, necazuri şi multe alte rele s-au limpezit prin parcurgerea cu credinţă şi „lipire” de cele sfinte - a oricărui nevoitor creştin.” Nimic mai curat şi întăritor decât acest Post al Crăciunului, post în care fiecare dintre noi avem prilejul special al unui îndelung şi sincer dialog spiritual cu noi înşine – având ca scop final curăţirea trupească şi sufletească, primind în dar binecuvântarea Luminii Sfintei Naşteri în suflet. Este puterea şi motivaţia noastră de a merge mai departe, şi, totodată - de a schimba multul rău al vieţii în bine. Post uşor şi cu folos să aveţi!

Sursa: Observator.info

Autor: Felicia R. Gheorghe ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro