Local

UTA adună puncte ?n speranţa unei portiţe spre Liga I

23.11.2010 ⋅ 0 comentarii

Oficial, în acest moment, Bătrâna Doamnă nu are posibilitatea de-a obţine licenţa pentru Liga I chiar dacă termină sezonul pe unul din primele două locuri. Cu toate acestea, jucătorii şi antrenorii îşi văd de treabă în speranţa că FRF va clarifica problema pe parcursul pauzei de iarnă   UTA rămâne în contact cu echipele din partea superioară a clasamentului din seria Vest a Ligii a 2-a, ceea ce e important pentru moralul şi motivaţia jucătorilor, deoarece abia cândva, pe parcursul pauzei de iarnă, se vor afla mai multe amănunte despre posibilitatea promovării. Momentan, clubul arădean se află sub incidenţa regulamentului de fair-play financiar impus de UEFA, neavând drept de promovare timp de trei sezoane. Pe de altă parte, Federaţia Română de Fotbal a evitat să elibereze cluburilor aflate sub incidenţa acestui regulament de fair-play financiar un document care să ateste posibilitatea sau imposibilitatea obţinerii licenţei pentru Liga I în caz de promovare. Conform unor surse, în cursul pauzei de iarnă, FRF va aduce lămuriri vizavi de acest regulament UEFA. Până atunci, Bătrâna Doamnă are ocazia să se bucure de parcursul pozitiv din turul campionatului şi să se concentreze asupra partidelor cu Unirea Alba Iulia şi ACS MU Poli Iaşi, care au mai rămas de disputat în prima parte a sezonului.    Pregătirea fizică, rezolvată excelent din mers  UTA a reuşit să treacă peste meciul de la Şimleul Silvaniei, dificil şi foarte solicitant având în vedere condiţiile de joc, care ar fi putut să iasă foarte prost, dacă trupa arădeană nu ar fi avut zece minute de senzaţie începând cu minutul 80. „Am mers la Şimleul Silvaniei pentru a câştiga cele trei puncte. Asta ne-am propus şi până la urmă am reuşit, deoarece am manifestat determinare şi forţă fizică. Ne-am prezentat bine din punct de vedere fizic”, a explicat după meci principalul Bătrânei Doamne, Roland Nagy. Într-adevăr, de câteva etape, trupa arădeană a demonstrat că a reuşit să treacă excelent peste handicapul cu care a început sezonul, punându-se la punct din punct de vedere fizic. S-a pus accent pe această latură a pregătirii din mers, iar drept dovadă că s-a lucrat bine stau rezultatele pozitive obţinute de trupa arădeană, de multe ori făcându-se diferenţa după pauză, când factorul fizic este de cele mai multe ori determinant.    Meci urât, rezultat bun Meciul în sine a fost modest, influenţat clar de starea mizerabilă a suprafeţei de joc, pe care gazdele întâlnirii s-au străduit din răsputeri să o protejeze pe tot parcursul săptămânii trecute, dar fără rezultate, drenajul nefăcând faţă. A rezultat un meci de luptă, urât în cea mai mare parte, în care UTA a alergat pentru a egala situaţia pe tabelă după golul lui Ianc din minutul 19, provocat de-o eroare a cuplului de fundaşi centrali Pocuca-Tînc, care au respins nefericit o degajare a portarului Miron. „Ştiam că ne aşteaptă un joc plăcut pe un teren foarte greu. Gazdele au avut însă şansa de-a deschide scorul destul de repede, dar au avut şi o atitudine bună. S-a jucat însă la un nivel scăzut, sub ceea ce ar trebui să se joace în acest eşalon, dar cel mai important este că am revenit şi am câştigat pe terenul unei formaţii care a dovedit multă determinare şi ambiţie”, a adăugat Roland Nagy.      Nici oficialii n-au amănunte despre dreptul de promovare Semn că utiştii sunt în aşteptarea unei decizii favorabile a FRF vizavi de obţinerea dreptului de promovare în Liga I chiar din acest sezon, Roland Nagy a declarat la finalul partidei de la Şimleul Silvaniei că echipa este în grafic din punctul de vedere al rezultatelor: „UTA trebuie să emită mereu pretenţii, însă nu avem voie să uităm de unde am plecat în această vară. Suntem în grafic, deşi este adevărat că puteam mai mult dacă eram mai atenţi în câteva jocuri. Mai avem ocazia de-a acumula puncte în ultimele două etape pentru ca în pauza de iarnă să ne putem organiza şi să vedem dacă putem emite pretenţii mai mari”.    Capătă, o surpriză plăcută dar nu şi pentru antrenori Tehnicianul formaţiei Silvania, Florin Fărcaş a admis că formaţia sa a avut probleme fizice. „Meciul a fost destul de echilibrat până în minutul 70 când am căzut fizic. UTA n-a avut decât două-trei ocazii până în ultimele 20 de minute, după care noi am plătit pentru lipsa de prospeţime”, a spus Fărcaş. În plus, Bătrâna Doamnă a avut din nou în Nădăban un jucător inspirat, care a filtrat aproape toate acţiunile de atac, contribuind la două din cele trei goluri. Un plus a fost adus şi de George Ţucudean, bătăios ca de obicei, supriza venind din partea atacantului Capătă, introdus la pauză în locul lui Deian Pecarov. Tânărul originar din Pecica, cu o experienţă minimă la nivelul Ligii a III-a înainte de sosirea la UTA, a fost extrem de eficient, reuşind o dublă, însă evoluţia sa nu a reprezentat o supriză pentru antrenori, care i-au remarcat evoluţiile bune din ultima vreme de la UTA 2, dar şi atitudinea pozitivă manifestată în antrenamente.  

Sursa: Observator.info

Autor: Sebastian Şiclovan ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro