Local

Primăria plăteşte 36.000 de euro pentru alte zeci de imprimante şi calculatoare

29.11.2010 ⋅ 0 comentarii

La final de an, administraţia locală din Arad se grăbeşte să mai cheltuiască nişte bani pe achiziţii. După ce luna trecută anunţa că vrea să cumpere cu 60.000 de lei calculatoare, imprimante, scanner, software de captare şi stocare imagini camere web şi un laptop de 10.000 de lei, de data asta este vorba despre o sumă de peste 124.000 de lei fără TVA, aproximativ 29.000 de euro, tot pentru tehnică de calcul. La această sumă se adaugă alţi aproape 30.000 de lei, echivalentul TVA, adică aproape 7.000 de euro. Este vorba despre 12 calculatoare PC, 20 de surse neîntreruptibile (UPS), 10 imprimante laser A4 duplex de reţea şi 20 de imprimante laser A4. Toate acestea vor fi livrate în cel mult 7 zile de la semnarea contractului, aşadar înainte de sfârşitul anului, pentru Direcţia Venituri a primăriei. De fapt Direcţia Venituri se pregăteşte să se mute cu sediul de pe Bulevardul Revoluţiei nr. 97, pe strada Mucius Scaevola nr. 11-13, lucru pentru care primăria municipiului a alocat deja aproape 300.000 de lei, bani care vor fi folosiţi pentru reparaţii interioare şi exterioare la noul sediu. La clădirea de birouri S+P+E se vor executa lucrări de reabilitare şi modernizare a instalaţiei electrice la birouri şi arhivă, va fi achiziţionată o instalaţie de avertizare pentru fum şi pericol de incendiu, se vor realiza zugrăveli şi vopsitorii şi vor fi puse ferestre şi uşi cu geam termopan. Clădirea va putea fi utilizabilă la începutul anului viitor.

Sursa: Observator.info

Autor: D.M. ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro