Local

Caravana Tradiţiilor de Iarnă poposeşte anul acesta ?n 14 localităţi din judeţ

30.11.2010 ⋅ 0 comentarii

A IV-a ediţie a Caravanei Tradiţiilor de iarnă organizată de Consiliul Judeţean Arad şi Centrul Cultural Judeţean Arad va cuprinde în acest an 14 localităţi, inclusiv municipiul. Obiceiurile populare precum şi colindele intonate de ansambluri populare, coruri bisericeşti sau de elevi vor ajunge anul acesta la Căminele Culturale din Covăsânţ (5 decembrie), Beliu (10 decembrie), Zărand (10 decembrie), Tauţ (11 decembrie), Gurahonţ (12 decembrie), Seleuş (12 decembrie), Şepreuş (17 decembrie), Zăbrani (17 decembrie), Aluniş (17 decembrie), Chişineu Criş (18 decembrie), Săvârşin (18 decembrie), Buteni (19 decembrie), Curtici (19 decembrie), Arad (23 decembrie). Concertele şi dansurile populare ce vor fi prezentate în cadrul Caravanei vor fi susţinute de solişti şi ansambluri din judeţ precum: Grupul de colindători „Lerui  Ler” al Centrului Cultural Judeţean Arad, Grupul de colindători „Rapsozii Zărandului” din Arad, Grupul Vocal „Sânzâienele” din Arad, Ansamblul „Spicul” din Olari, Ansamblul „Cununa Nadăşului” din Nadăş, comuna Tauţ, Ansamblul „Podgorenii” din Covăsânţ, Ansamblul „Şiriana” din Şiria, Orchestra ”General Music” condusă de Florin Ionaş, solişti vocali Diana Selagea şi Mile Povan.... „Ca noutate pentru această ediţie avem, în cadrul Caravanei „Mesagerii Naşterii Domnului” organizată în parteneriat cu bisericile neoprotestante. Tineri de la aceste culte vor merge la unele biserici din judeţ dar şi din municipiu şi vor susţine concerte de colinde”, ne spune Ana Maria Dumitran, directorul Centrului Cultural Judeţean Arad.

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro