Local

Lansare de cărţi la Universitatea ?Aurel Vlaicu?

13.12.2010 ⋅ 0 comentarii

Sala de conferinţe din Complexul Universitar M al Universităţii “Aurel Vlaicu” va fi astăzi gazda unei lansări de carte la care vor participa personalităţi de marcă din învăţământul românesc. Evenimentul va începe la ora 11.00, în prezenţa ministrului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Daniel Funeriu, cel care va  asista la lansare alături de rectorul Universităţii “Aurel Vlaicu”, prof. univ. dr. Lizica Mihuţ. Vor fi lansate patru volume interesante, două fiind editate sub egida Academiei Române. Toate cele patru volume vor fi prezentate de academicianul Marius Sala, împreună cu prof. univ. dr. Ionel Funeriu, cercetător ştiinţific Marina Rădulescu Sala şi prof. Dumitru Mihăilescu. Cele două volume editate sub egida Academiei Române se numesc “ Gramatica de bază a limbii române”, respectiv “Caiet de exerciţii”, ambele volume fiind tipărite la Editura Univers Enciclopedic. Academicianul Marius Sala îşi va prezenta propriul volum, “101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create”, apărut la Editura Humanitas. Nu în ultimul rând va fi prezentat volumul “101 cuvinte argotice”, de Rodica Zafiu, apărut tot la Editura Humanitas.

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro