Local

Legea educaţiei va intra ?n vigoare ?n forma dorită de Guvern, dar mai ales de UDMR

05.01.2011 ⋅ 0 comentarii

Curtea Constituţională a decis, ieri, cu majoritate de voturi, că Legea educaţiei adoptată prin procedeul asumării răspunderii este constituţională. Magistraţii au respins cu şapte voturi „împotrivă” şi două „pentru”  atât sesizarea preşedintele Senatului, Mircea Geoană, cât şi pe cea formulată de 108 deputaţi PSD, PC şi PNL, apreciind astfel că Legea educaţiei este în acord cu prevederile legii fundamentale. După două ore preşedintele Băsescu a promulgat legea. Actul normativ a intrat în vigoare, după o tumultoasă procedură de aprobare în Parlament care conţinut dezbateri prelungite în comisiile Senatului, o asumare a răspunderii întreruptă temporar de Curtea Constituţională şi reluată apoi speculându-se o decizie a aceleiaşi instanţe. În cele din urmă, pentru că parlamentarii PNL şi-au retras semnăturile de pe moţiunea de cenzură aferentă asumării răspunderii, Legea educaţiei a trecut de Parlament fără să se ajungă la vot!    Kiraly Andras, secretar de stat în Ministerul Educaţiei: „Mircea cel Bătrân rămâne Mircea cel Bătrân” Decizia Curţii Constituţionale a spulberat singura temere ce părea a avea forţa necesară de a sparge Coaliţia PDL-UDMR-UNPR. Noua lege cuprinde o serie de cerinţe ale UDMR, formaţiune politică ce a insistat pentru adoptarea actului normativ în forma convenită în Guvern. „Curtea Constituţională a luat o decizie corectă care va duce la îmbunătăţirea generală a procesului de învăţământ, a structurii, reţelei şcolare, şi va aduce un aer proaspăt în învăţământul superior”, spune Kiraly Andras, preşedintele UDMR Arad şi secretar de stat în Ministerul Educaţiei. Kiraly recunoaşte mai departe că „prin această decizie s-a realizat ceea ce am vrut încă din 2008, este vorba de acel Pact Naţional pentru Educaţie agreat de toate forţele politice. Pentru UDMR este important şi faptul că s-a dat un nou având învăţământului în limbile minorităţilor naţionale”, a mai precizat secretarul de stat. Kiraly Andras a explicat că noua lege va introduce două modificări importante în privinţa învăţământului în limbile minorităţilor: „în primul rând limba şi literatura română va fi predată după manuale speciale, respectiv predarea în limba maternă a istoriei şi geografiei din clasele a IV a, a VIII a şi a XII a (materiile Istoria românilor şi Geografia României, n.r.).Mircea cel Bătrân va rămâne în continuare Mircea cel Bătrân, nu se vor traduce numele de domnitori”, a conchis Kiraly Andras.

De cealaltă parte, senatorul PSD Avram Crăciun crede că aplicarea legii ar putea duce la noi „discuţii în presă” şi chiar „conflicte” în Transilvania. „Coaliţia de guvernare nu s-ar fi menţinut dacă legea nu era aplicată aşa. Va fi un lung proces de discuţii, şi în Transilvania vor fi probleme. Toate se cuplează cu cerinţele de autonomie teritorială, cu interveniţiile lui Tokes Laszlo, cu depunerea cererii de cetăţenie maghiară de către cei trei preşedinţi de consilii judeţene din UDMR. Toate se vor cupla şi se va crea nelinişte pentru că Traian Băsescu asta îşi doreşte – nelinişte pentru ca opoziţia şi populaţia să nu se concentreze asupra problemelor importante cum ar fi cele economice”, a arătat senatorul social-democrat de Arad.

Sursa: Observator.info

Autor: (L.C.) ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro