Local

Dacă naşteţi un copil c?nd vă aflaţi ?n concediul de maternitate, beneficiaţi suplimentar de 600 lei lunar pentru al doilea copil

19.01.2011 ⋅ 0 comentarii

După ce zeci de gravide, inclusiv din Arad, s-au arătat îngrijorate de modificările pregătite de Guvern în ceea ce priveşte acordarea de indemnizaţie a creşterii copilului şi a reducerii perioadei de concediu de maternitate, iată că au sosit şi schimbările. Aşadar, conform prevederilor OUG nr.111/2010, părintele care se află în concediu de îngrijire a copilului (respectiv copil născut începând cu data de 1 ianuarie 2011) şi i se naşte un al doilea copil în perioada concediului va primi o sumă suplimentară lunară de 600 de lei – de exemplu, în situaţia în care al doilea copil se naşte cu două luni înainte de terminarea perioadei de concediu pentru îngrijirea primului copil (indiferent de varianta de concediu aleasă de părinţi), părintele va primi pentru aceste două luni atât indemnizaţia de creştere aferentă primului copil, cât şi suma alocată suplimentar de 600 de lei lunar, pentru al doilea copil, apoi după finalizarea perioadei de concediu acordat pentru primul copil, părintelui i se acordă, pentru cel de-al doilea copil, concediul şi indemnizaţia lunară pentru al doilea copil, în funcţie de opţiunea pe care o face (concediu 1 an, indemnizaţie între 600-3400 lei, în funcţie de media veniturilor sau  concediu 2 ani, indemnizaţie între 600-1200 lei, în funcţie de media veniturilor pe anul anterior). Noutăţi sunt prevăzute şi pentru părinţii care beneficiază de concediu de creştere a copilului în baza vechii legislaţii.  În acest caz, pentru părinţii care beneficiază de indemnizaţie şi concediu de îngrijire pentru primul copil (respectiv copil născut până la data de 31 decembrie 2010), iar dacă li se naşte un al doilea copil înainte de finalizarea perioadei concediului, indemnizaţia acordată rămâne cea stabilită pentru primul copil, fără a mai putea beneficia de cei 600 de lei pentru cel de al doilea copil.

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro