Local

Medicii de familie, obligaţi să lucreze ?n centrele de permanenţă

20.01.2011 ⋅ 0 comentarii

Ministerul Sănătăţii a supus dezbaterii publice proiectul privind asigurarea continuităţii asistenţei medicale primare prin centrele de permanenţă. Prin modificarile propuse în proiect se urmăreşte obligarea medicilor de familie să activeze la centrele de permanenţă, în afara programului de lucru al cabinetelor medicale individuale. Dacă proiectul de act normativ va fi aprobat, medicii de familie vor fi obligaţi să acorde consultaţii în centrele de permanenţă, zilnic, între orele 15 şi 8 în intervalul luni-vineri şi nonstop în zilele de sâmbătă, duminică şi sărbători legale, precum şi în zilele declarate libere de către Guvern. Pentru serviciile acordate în cadrul centrelor de permanenţă, medicii de familie vor fi retribuiţi suplimentar, la nivelul unui salariu al medicului specialist în regim de gardă. Proiectul de act normativ prevede şi sancţiuni pentru situaţiile în care medicii de familie nu încheie contract distinct cu casele de asigurări de sănătate pentru asigurarea continuităţii asistenţei medicale primare prin centrele de permanenţă. Astfel, în cazul în care medicii de familie nu respectă aceste obligaţii, casele de asigurări de sănătate cu care sunt în relaţie contractuală vor diminua lunar, cu 10 la sută, valoarea minim garantată a punctului per capita, respectiv venitul lunar al medicilor nou-veniţi într-o localitate. Asistenţii medicali necesari pentru activitatea centrelor de permanenţă pot fi asiguraţi de medicii de familie asociaţi. Aceştia vor fi plătiţi pentru orele suplimentare prestate în centrul de permanenţă de către medicul de familie. În situaţia în care un medic de familie nu poate lucra, după programul de la cabinet, în centrul de permanenţă, acesta este obligat să găsească un înlocuitor şi să anunţe în scris schimbarea la direcţia de sănătate publică. Centrul de permanenţă este deservit, după caz, de ambulanţele celei mai apropiate substaţii a serviciului judeţean de ambulanţă  În cazul în care în centrul de permanenţă funcţionează şi sistem de cameră de gardă, medicul ar putea avea la dispoziţie, în limita posibilităţilor, o ambulanţă, cu sau fără şofer, pentru a putea merge la cazurile de urgenţă. Potrivit MS, şi până în prezent exista prevederea conform căreia la nivel teritorial trebuiau organizate centre de permanenţă, dar prezenţa medicilor de familie nu era obligatorie, însă Aradul se numără printre judeţele în care nu există niciun centru de permanenţă în contract cu casele de asigurări de sănătate.

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro