Local

Caravană pentru prevenirea şi combaterea violenţei ?n familie

23.02.2011 ⋅ 0 comentarii

Organizaţia de Femei a PSD Arad, a iniţiat o caravană în mediul rural, pentru prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor. „Din păcate, violenţa îndreptată împotriva femeilor este un fenomen în societatea noastră.  Prin proiectul TRANDAFIRII ROŞII ÎN CALEA VIOLENŢEI ÎNDREPTATE ASUPRA FEMEII ÎN SOCIETATEA ROMÂNEASCĂ încercăm să informăm şi să susţinem femeile din mediul rural, pentru a nu fi victimele acestui fenomen. Dorim să informăm comunităţile locale, atât femeile cât şi bărbaţii, cu privire la implicaţiile sociale, fizice şi psihologice ale violenţei în familie”, a declarat Alexandra Braica, preşedintele Organizaţiei de Femei din PSD Arad.

Caravana a ajuns pe Valea Mureşului, la Bârzava şi Săvârşin. Membri ai conducerii PSD Arad, împreună cu reprezentante ale Organizaţiei de Femei, condusă de Alexandra Braica, au prezentat un film documentar şi au distribuit materiale cu privire la violenţa asupra femeilor (alăturat vă trimitem Fluturaşul prin care femeile sunt ajutate să conştientizeze situaţiile în care se pot considera victime ale violenţei). Alexandra Braica a prezentat un film documentar de informare  Au avut loc discuţii interesante cu participanţii la aceste întâlniri. În perioada următoare vor urma alte deplasări în localităţile din judeţ, în cadrul proiectului Trandafirii roşii în calea violenţei îndreptate asupra femeii în societatea românească.

Legislaţia românească are norme cu privire la combaterea violenţei îndreptate împotriva femeilor - Constituţia României, Codul penal, Codul muncii, Legea nr.202/2002 republicată, privind egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi, Legea nr.48/2002 pentru aprobarea OUG nr.137/2000 asupra prevenirii şi sancţionării tuturor formelor de discriminare, Legea nr.217/2003 privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie, Legea nr.116/2002 privind prevenirea şi combaterea marginalizării sociale, Carta drepturilor omului (din care legislaţia specifică a fost adoptată în vremea guvernării PSD 2000-2004). Din păcate însă, legislaţia fie nu se aplică, fie nu este cunoscută. Caravana organizată de femeile din PSD Arad are ca scop prezentarea legislaţiei, dar şi o dezbatere publică prin care se doreşte o contribuţie pentru schimbarea unor mentalităţi.

„Femeile fac parte din categoria persoanelor care prezintă un grad mare de vulnerabilitate, datorită caracteristicilor bio-constituţionale şi psihocomportamentale. Prin tradiţie femeia a beneficiat de un statut inferior în comparaţie cu cel al bărbatului ceea ce a expus-o diferitelor forme de agresiune sau umilire care erau acceptate de către societatea în care trăim” apreciază Alexandra Braica.
Efectele şi consecinţele violenţei domestice se regăsesc pe mai multe planuri, afectând calitatea vieţii şi securitatea victimelor. Consecinţele grave pe termen scurt sau lung se referă la afectarea stării de sănătate fizică şi mentală, a vieţii profesionale, sociale, a statutului economic. „Izolarea socială a victimei constituie unul dintre cei mai severi factori de eşec în încercarea femeii de ieşire din această dependenţă. Violenţa de acest tip are o dinamică specială, în sensul că aceasta nu se manifestă cu brutalitate de la începutul relaţiei, ci treptat” explică Alexandra Braica.

    Femeile conştientizează şi acceptă cu greutate faptul că sunt victime ale violenţei în familie. La unităţile sanitare din Arad se prezintă lunar un număr de 50-80 de persoane agresate, cele mai multe fiind femei. Sunt cazuri în care persoanele agresate nu se prezintă la spital  deşi au solicitat Serviciul de Ambulanţă sau SMURD-ul, uneori de teamă sau de ruşine. Unele paciente nu  declară că au fost agresate, invocând accidente casnice. Dintre pacientele care declară că au fost agresate o parte doar se prezintă la Medicina legală pentru expertiza medico-legală. Sunt puţine cele care obţin un certificat medico-legal, un număr şi mai mic de femei uzează de certificat, urmând cursul legal, repectiv plâgerea penală.

În municipiul Arad există Centre pentru mamele cu copii unde se pot adresa femeile agresate :
- Centru Maternal  de pe  strada Vicenţiu Babeş cu 10 locuri   
- Centrul de zi şi adăpost de noapte pentru persoane fără adăpost, bd. Decebal nr. 38, Arad
- Fundaţia Renincoor Open Hand (care oferă adăpost femeilor violentate)

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro