Local

Căprar: ?Falcă este protejat ?n continuare de Udrea şi Băsescu pentru maşinăria electorală pe care a creat-o ?

24.02.2011 ⋅ 0 comentarii

Social-democraţii arădeni se întreabă de ce în PDL se pune problema excluderii din partid a fostului ministru Monica Iacob Ridzi,  în timp ce primarul Aradului, la rândul său inculpat într-un proces de corupţie încă din anul 2006, nu se bucură de acelaşi „tratament”. „Ne întrebăm de ce nu se pune problema excluderii din partid a lui Gheorghe Falcă, primarul care este inculpat într-un proces penal de mai mulţi ani? Gheorghe Falcă a făcut tot ce a putut pentru a tergiversa judecarea procesului în care este inculpat, fiind acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave. Ştim că atunci când vorbeşte Elena Udrea, o face cu voia lui Traian Băsescu, naşului lui Gheorghe Falcă. Lui Falcă, Elena Udrea  nu i-a cerut nici să se autosuspende, nici să demisioneze, deşi acţiunea penală îndreptată împotriva sa este mult mai avansată decât în cazul Ridzi. Care sunt atunci criteriile după care operează PDL? Răspunsul este simplu: sunt sacrificaţi nişte pioni, nişte oameni care au devenit dispensabili pentru PDL, în timp ce alţii sunt în continuare protejaţi. PDL se comportă ca şi lupul care îşi schimbă blana, nu năravul. Asistăm la un mare proces de manipulare, nicidecum la un exerciţiu de integritate. Gheorghe Falcă este protejat în continuare de Elena Udrea şi de Traian Băsescu, pentru că a pus în funcţiune o maşinărie electorală bazată pe manipulare şi finanţată direct sau indirect din bani publici. Noi credem că sologanul promovat tacit – fură, dar mai şi face ceva – nu este demn pentru un oraş ca Aradul, iar PDL trebuie să accepte acest lucru!” a afirmat preşedintele PSD Arad, Dorel Căprar.

Cei din PSD Arad consideră că dezbaterea din interiorul PDL privind criteriile de integritate reprezintă „un amplu proces de manipulare” prin care democrat-liberalii „vor să scape „de unele nume cu notorietate negativă, care nu aduc foloase partidului, aşa cum sunt parlamentarii Păsat şi Ridzi. În schimb, alţi fruntaşi ai PDL care au grave probleme cu legea – cazul lui Gheorghe Falcă – nu sunt puşi în discuţie”.

Sursa: Observator.info

Autor: (C.P.) ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro