Local

Accident cu un mort şi şase răniţi uşor la intrarea dinspre Zădăreni

04.03.2011 ⋅ 0 comentarii

O persoană a murit, iar alte şase au fost rănite, după ce un microbuz cu muncitori navetişti a fost lovit în plin, vineri, de un autoturism BMW al cărui şofer a pierdut controlul direcţiei din cauza vitezei şi a carosabilului alunecos, pe un drum judeţean din Arad, transmite corespondentul MEDIAFAX. Accidentul a avut loc pe DJ 682, la intrarea în municipiul Arad, în timp ce microbuzul transporta muncitori din zona localităţii Zădăreni către o fabrică din zona industrială a municipiului Arad. Potrivit poliţiştilor, şoferul autoturismului BMW cu numere de Spania a pierdut controlul volanului din cauza vitezei şi a drumului alunecos, carosabilul fiind acoperit cu un strat subţire de zăpadă. "Pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, carosabil acoperit cu zăpadă, şoferul a pierdut controlul direcţiei de deplasare, tamponându-se frontal cu un microbuz marca Mercedes, condus regulamentar din sens opus", a declarat Camelia Tuduce, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Arad. În urma impactului, şoferul autoturismului BMW, care avea 23 de ani, a decedat pe loc, iar şase bărbaţi aflaţi în microbuz au fost răniţi. Pasagerii accidentaţi au fost transportaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, unde s-a constatat că au răni uşoare şi sunt în afara pericolului. Aceştia au fost ulterior externaţi.

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro