Local

Doi copii au mărturisit uciderea bătr?nei de 78 de ani din S?ntana!

01.04.2011 ⋅ 0 comentarii

Doi adolescenţi de 15 şi 17 ani au fost reţinuţi pentru 24 de ore în cazul bătrânei găsite ucisă în locuinţa sa din Sântana, suspecţii rescunoscând în faţa anchetatorilor că sunt autorii omorului şi că au căutat bani în casa victimei.

Suspecţii care erau vecini cu bătrâna au fost reţinuţi pentru 24 de ore, miercuri seară, după ce au fost audiaţi câteva ore de anchetatori.
Ei au declarat în timpul audierilor că au intrat în casa bătrânei pentru a o jefui, însă au găsit doar 29 de lei şi câteva bijuterii. Înainte de a pleca, au lovit victima cu o bâtă de baseball şi au strangulat-o.

Ei au spus că s-au gândit să o jefuiască pe bătrână pentru că ştiau că aceasta are rude în străinătate şi credeau că are bani în locuinţă.
"Autorii sunt doi minori care locuiesc în apropiere de casa victimei. Ei şi-au recunoscut fapta şi au spus că pe timp de noapte au escaladat gardul casei profitând de faptul că iluminatul public era întrerupt, apoi au forţat uşa casei şi au intrat", a declarat comisarul Călin Micu, şeful Serviciului de Investigaţii Criminale Arad.

Anchetatorii au declarat că au ajuns la cei doi suspecţi după ce au amprentat zeci de localnici din oraşul Sântana.
Cei doi adolescenţi urmează să fie prezentaţi judecătorilor cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile, sub acuzaţiile de omor şi tâlhărie.

O bătrână din oraşul arădean Sântana a fost găsită moartă în locuinţa sa, luni după-amiază. Victima avea 78 de ani, iar cadavrul acesteia a fost descoperit în casă de o vecină, care a chemat Poliţia.

Anchetatorii sosiţi la locuinţa victimei afirmau că aceasta a fost ucisă, pe corp existând multiple urme de violenţă, inclusiv urme de strangulare, iar locuinţa era răvăşită, în timp ce cadavrul era acoperit cu haine.

Femeia ucisă locuia singură de 20 de ani, de când a rămas văduvă, rudele acesteia fiind plecate în Germania.

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro