Local

Soluţii pentru spitalul din Gurahonţ

04.04.2011 ⋅ 0 comentarii

Preşedintele Consiliul Judeţean Arad, Nicolae Ioţcu, a avut vineri, 1 aprilie 2011, o întâlnire cu factorii implicaţi în sistemul sanitar din judeţul nostru.

Principalul subiect de discuţie a fost găsirea unei soluţii viabile pentru spitalul din comuna Gurahonţ, la solicitarea consilierului local Mihaela Petrişor. La discuţii au fost invitaţi să participe Gheorghe Domşa, director CAS Arad, Constantin Cătană, reprezentant DSP Arad, Bogdan Totolici, directorul Spitalului Judeţean, dr. Gheorghe Nini, manager judeţean al Programului Naţional de Control al TBC, Monica Puticiu, medic-şef al SMURD Arad, cât şi reprezentanţi ai CJA, responsabili cu reorganizarea sistemului medical din judeţ. „Am solicitat să particip la această discuţie ca şi împuternicit al Consiliului Local Gurahonţ. În cadrul discuţiilor s-au identificat câteva soluţii pe care sperăm ca, împreună cu administraţia judeţeană, să le putem aplica, astfel încât cetăţenii din Gurahonţ, dar şi din împrejurimi, să beneficieze de un act medical de calitate, dar să şi păstrăm clădirea cu destinaţie medicală”, a declarat Mihaela Petrişor.

În urma discuţiilor, cea mai viabilă variantă este ca personalul medical să rămână la Gurahonţ în cadrul secţiei de radiologie a laboratorului, dar şi în cadrul camerei de gardă, care ulterior va deveni Centru Primire Urgenţe (CPU). De asemenea, Consiliul Judeţean Arad va repartiza o ambulanţă performantă din punct de vedere medical Centrului Medical Gurahonţ.

„Inclusiv întâlnirea dovedeşte faptul că principalul nostru scop este să găsim cele mai bune soluţii pentru cetăţeni. Dar, de asemenea, nu trebuie să confundăm un spital cu un centru social. Spitalele trebuie să facă act medical! În urma discuţiei de astăzi, cred că am găsit cea mai bună variantă pentru Spitalul din Gurahonţ. Rămâne ca administraţia locală să înţeleagă momentul în care ne aflăm, rolul reformei din sistemul sanitar. Cred că şi cadrele medicale din Gurahonţ înţeleg că dorim binele fiecăruia, dar pe primul loc se află cetăţenii, care trebuie să beneficieze de un act medical de calitate”, a concluzionat preşedintele Consiliului Judeţean Arad.

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro