Local

Iată c?t costă o casă ?n cele mai importante oraşe din ţară

12.05.2011 ⋅ 0 comentarii

Analiza publicată de agenția de presă Mediafax a luat în calcul anunţurile care vizează vânzarea caselor şi vilelor construite după 1990 în Bucureşti, Ilfov, Timiş, Braşov, Iaşi, Cluj şi Constanţa. "Pe segmentul case-vile, cea mai mare scădere de preţ, de 7,2%, a fost înregistrată la Constanţa. Iar singurul oraş unde putem vorbi de o creştere a preţului cerut este Braşovul. Cererea pentru case şi vile nu a revenit la un nivel care să asigure stabilitatea pe piaţă, deşi prin prisma preţului, în localităţile din vecinătatea marilor oraşe, casele pot reprezenta o alternativă la oferta de apartamente noi", a declarat într-un comunicat, Adrian Erimescu, director general al imobiliare.ro. Cu o valoare de 1.367 euro/mp înregistrată la finalul primului trimestru, preţul solicitat pentru case şi vile din Capitală a cunoscut o scădere de 3,7% faţă de ultimele trei luni din 2010. În prezent, preţul mediu solicitat pentru o vilă nouă cu o suprafaţă de 120 mp utili din Bucureşti este de aproximativ 164.000 de euro. Mai ieftine sunt proprietăţile similare din localităţile învecinate Capitalei. Spre exemplu, în Roşu, o vilă finalizată în 2010, cu cinci camere şi o suprafaţă utilă de 180 mp, este scoasă la vânzare la preţul de 110.000 de euro, concurând cu oferta de apartamente noi mari, cu 3 şi 4 camere. Braşovul este singurul mare oraş în care casele şi vilele s-au scumpit în medie cu 4% în primul trimestru. În prezent, preţul mediu solicitat pentru această categorie imobiliară este de 971 euro/mp util, ceea ce face ca preţul unei vile de 120 mp să fie de 116.000 de euro. În zona Stupini, o vilă cu cinci camere construită în 2008, cu o suprafaţă de 180 mp, este scoasă la vânzare la un preţ de 98.000 de euro. Casele şi vilele din localităţile învecinate Braşovului sunt mai ieftine, 790 euro/mp (94.800 euro pentru o vilă de 120 de mp). Vilele scoase la vânzare în Cluj-Napoca au înregistrat o scădere de 1,8% în perioada analizată. Dacă la finalul anului trecut, preţul solicitat pentru o vilă era de 1.027 euro/mp util, la 31 martie 2011, acesta avea valoarea de 1.009 euro/mp util. Astfel, o vilă de 120 mp este vândută cu un preţ mediu de 121.000 de euro. În localităţile din jurul oraşului Cluj-Napoca, preţurile sunt ceva mai mici, în medie de 992 euro/mp util. În ultimele trei luni, preţul caselor şi vilelor din localităţile din judeţul Cluj a scăzut cu 2,2%. Printre localităţile cu cea mai bogată ofertă sunt Floreşti, Deusu şi Gilău. În Constanţa, preţul mediu solicitat pentru casele noi a ajuns, în primul trimestru, la valoarea de 1.007 euro/mp util (120.840 euro pentru o vilă cu o suprafaţă medie de 120 mp), cu 7,2% mai puţin decât la finalul anului trecut. Pe piaţă se găsesc însă şi oferte şi mai ieftine. Astfel, potrivit imobiliare.ro, într-una din zonele rezidenţiale de la periferia municipiului Constanţa, este scoasă la vânzare o vilă cu cinci camere din 2005, cu o suprafaţă de 140 mp şi un teren de 260 mp, la preţul de 95.000 de euro. În localităţile din jurul oraşului, preţul mediu al caselor şi vilelor a ajuns la 850 euro/mp util. Cele mai ieftine case şi vile se găsesc la Iaşi unde proprietarii solicită un preţ unitar de 645 euro/mp util. Cererea scăzută face ca preţul pe metru pătrat util în cazul vilelor şi caselor scoase la vânzare să fie cu peste 25% mai ieftin decât cel al apartamentelor, conform Indicelui imobiliare.ro. O casă din Iaşi, construită după 1990, cu o suprafaţă utilă de 120 mp este scoasă la vânzare pentru un preţ mai mic de 80.000 de euro. În Timişoara, preţul caselor şi vilelor noi a stagnat în primul trimestru, evoluţia de +0,1% fiind nesemnificativă. Preţul mediu solicitat în prezent este de 846 euro/mp, astfel că o vilă cu o suprafaţă de 120 mp este scoasă la vânzare la un preţ care depăşeşte cu puţin 100.000 euro. Cu o valoare medie de 795 euro/mp util, în localităţile învecinate Timişoarei, preţurile practicate fac concurenţă directă apartamentelor din oraş. Localităţile cu cea mai mare ofertă sunt cele care au cunoscut cea mai mare dezvoltare în anii de boom: Dumbrăviţa, Moşniţa şi Giroc.

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro