Local

Proiect: mopedele şi triciclurile, introduse ?n categoria autovehiculelor, conduse doar cu permis

23.05.2011 ⋅ 0 comentarii

Mopedele şi triciclurile ar putea fi introduse în categoria autovehiculelor, astfel că persoanele care le conduc fără permis ar putea fi sancţionate penal, introducându-se şi norme privind condiţionarea prelungirii valabilităţii permisului de verificarea medicală, potrivit unui proiect de lege MAI.

Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI) a supus, vineri, dezbaterii publice, proiectul Legii pentru modificarea şi completarea OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, potrivit unui comunicat de presă al instituţiei.

Proiectul de act normativ a fost întocmit pentru a transpune în legislaţia românească unele prevederi ale Directivei 2006/126/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 decembrie 2006 privind permisele de conducere (reformată), a căror aplicare urmează a se face din 19 ianuarie 2013.

Astfel, MAI propune introducerea mopedelor şi triciclurilor în categoria autovehiculelor, fapt ce presupune că persoanele care le conduc fără permis vor fi sancţionate penal. Scopul noii prevederi este diminuarea posibilităţii ca asemenea autovehicule să fie conduse de persoane care nu au cunoştinţe, aptitudini şi comportament rutier adecvate.

Prin proiectul de lege se revizuiesc categoriile de autovehicule pentru a căror conducere pe drumurile publice este necesară obţinerea permisului de conducere, precum şi vârstele minime pentru obţinerea acestuia, condiţionându-se conducerea mopedelor şi a autovehiculelor similare de deţinerea unui permis corespunzător.

Totodată, se introduc norme ce condiţionează prelungirea valabilităţii administrative a permisului de conducere de efectuarea verificării medicale corespunzătoare categoriilor de permis deţinute.

În plus, în contextul în care legislaţia europeană elimină împărţirea vehiculelor pe subcategorii, se renunţă şi în proiectul MAI la acestea şi se instituie norme privind echivalarea între categorii şi subcategorii de permise de conducere.

Proiectul mai prevede şi introducerea duplicatului permisului de conducere în cazul schimbării numelui, pierderii, furtului sau deteriorării acestuia. Duplicatul se eliberează cu aceeaşi valabilitate administrativă cu documentul înlocuit, şi nu cu o nouă perioadă de valabilitate. Se elimină, astfel, posibilitatea obţinerii unei noi perioade de valabilitate de zece ani în condiţiile în care solicitarea de preschimbare a permisului deţinut intervine înainte de expirarea valabilităţii documentului în uz.

Totodată, se prevede obligativitatea efectuării examinării medicale periodice pentru eliberarea unui permis de conducere cu o nouă valabilitate administrativă. În aceste condiţii, eliberarea unui document cu o nouă perioadă de valabilitate este condiţionată de efectuarea unei verificări medicale în funcţie de categoria de permis.

În acest fel, începând cu 19 ianuarie 2013, subcategoriile actuale vor deveni categorii, se introduc categoriile AM (mopede şi vehicule asemănătoare), A2 (motociclete ale căror performanţe se situează între actuala subcategorie A1 şi categoria A) şi se va mări limita de vârstă pentru conducerea autovehiculelor din categoriile D şi DE de la 21 la 24 de ani.

Totodată, se va revizui perioada de valabilitate administrativă pentru categoriile permisului de conducere, astfel: cinci ani pentru categoriile C1, C1E, C, CE, D1, D1E, D, DE, Tr, Tb şi Tv, precum şi zece ani pentru categoriile AM, A1, A2, A, B, B1 şi BE.
Reducerea perioadei de valabilitate administrativă pentru categoriile destinate "şoferilor profesionişti" are în vedere supunerea acestora, la intervale mai scurte de timp, la verificări suplimentare (medicale, psihologice, profesionale etc).

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro