Local

Avem un pod nou peste Mureş! Ultima cupă de ciment a fost turnată ?n prezenţa ministrului Anca Boagiu!

28.07.2011 ⋅ 0 comentarii

Cea mai grea parte a construirii centurii în regim de autostradă a fost depăşită astăzi, când a fost turnată ultima cupă de beton la podul de peste Mureş din capătul cartierului Alfa. După cum am anunţat, la eveniment a participat şi ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, deja o prezenţă obişnuită în judeţul nostru. După turnarea asfaltului (vezi video), s-a trecut la o prezentare tehnică a centurii şi a podului (vezi foto) de către reprezentanţii constructorilor şi proiectanţilor. Cea mai importantă idee, amintită şi de ministrul Boagiu, a fost aplicarea unei tehnologii care a permis scurtarea perioadei de execuţie a podului cu 4 luni. Ministrul a subliniat în acest sens că, iată, "se poate" construi rapid şi în România fără a mai fi cerute tot felul suplimentări financiare din partea constructorilor. Termenul de finalizare a centurii în regim de autostradă rămâne prima parte a anului 2012, însă porţiunile mai avansate ar putea fi deschise traficului la sfârşitul acestui an.

Ministrul Boagiu a mai spus că în luna august ar trebui să înceapă lucrările şi la autostrada Arad-Nădlac, cu termen de finalizare 2013. Anca Boagiu insistă ca reabilitarea drumului Arad-Oradea să se finalizeze până la iarnă, considerând că firma constructoare are capacitatea de a realiza această "performanţă". Întrebată despre un eventual conflict cu primarul Gheorghe Falcă (semnul fiind absenţa lui Falcă de la eveniment), Anca Boagiu a negat. "Îmi place foarte mult de fiica lui, şi mai mult de soţia lui. Când avem timp ne mai vedem la o cafea", a spus Anca Boagiu, dorind să transmită mesajul că se află în relaţii cordiale cu familia Falcă.

La eveniment au mai participat prefectul Călin Bibarţ, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Adrian Ţolea, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Eusebiu Pistru. O prezenţă inedită a fost cea a lui Nicolae Robu, rector al Universităţii Politehnice din Timişoara şi senator de Timiş din partea PNL. Prezenţa sa a avut un rol didactic, ministrul Anca Boagiu amintind de faptul că instituţia pe care o conduce are încheiate protocoale cu facultăţile de construcţii din ţară, în baza cărora studenţii participă în stagii de practică pe şantierele derulate de Minister. De altfel, la evenimentul de astăzi au fost prezenţi mai mulţi studenţi, lucru remarcat de Anca Boagiu, ministrul invitând doi dintre ei să nivele cimentul turnat în cadrul momentului festiv.





Sursa: Observator.info

Autor: L.C ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro