Local

Primarul de la Beliu: Am consăteni care cumpără legumele de la magazin!

11.08.2011 ⋅ 0 comentarii

Primarul de la Beliu, Pavel Țica, se declară surprins de faptul că unii dintre locuitorii comunei sale se aprovizionează cu ceapă, morcovi și roșii de la micile magazine alimentare din comună. „Sunt foarte multe magazine și baruri la Beliu. Unele dintre ele comercializează și legume și fructe, și spre mirarea mea ele chiar se vând. Mă surprinde, pentru că oamenii au gospodării mari, ar putea produce în grădinile lor.”

Primarul Țica spune că la nivelul comunei există 60 de asistați social, la o populație de aprox. 3500 de persoane. Mulți dintre cei care primeau ajutor social nu au mai primit acest drept și au fost nevoiți să se angajeze la Delphi, la Ineu, unde fac zilnic naveta.

„Eu însumi cresc în gospodăria mea șase porci, am semănat porumb, avem legume. Altfel nu te descurci la țară. Nu îi înțeleg și nu îi admir pe cei care preferă să facă cumpărături de la magazin, decât să își muncească pământul”, ne-a declarat primarul Țica.

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro