Stire

Noul mall, ?nchiriat ?n proporţie de 99%!

19.08.2011 ⋅ 0 comentarii

Dezvoltatorul imobiliar GTC a reuşit să închirieze aproape în totalitate suprafaţa de 33.600 de metri a centrului comercial Galleria Arad cu două luni înainte de deschidere, programată în luna octombrie (sau, potrivit altor surse, la sfârşitul lui septembrie).

Galleria Arad reprezintă o investiţie de 70 milioane de euro, iar proiectul este finanţat de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.
"Cu câteva săptămâni înainte de deschidere, centrul comercial este închiriat în proporţie de 99%, urmând să găzduiască aproximativ 100 de branduri internaţionale şi naţionale", se arată într-un comunicat al GTC.

Printre chiriaşii mall-ului se numără Cora Hypermarket, Flanco, Cinema City, Inditex Group, Pure Fitness, Go Sport şi Peeraj Group.

"Cred cu tărie că Galleria Arad va deveni o destinaţie de cumpărături şi de distracţie în Arad, iar arădenii nu vor mai fi nevoiţi să mai călătorească în afara ţării pentru brandurile favorite. Lucrările de construcţie sunt foarte avansate şi chiriaşii noştri lucrează de asemenea foarte rău să finalizeze amenajarea magazinelor în timp", a declarat, în comunicat, Shimon Galon, directorul executic al GTC România.

Galleria este al treilea centru comercial din Arad care urmează să fie finalizat, după cele dezvoltate de Atrium Centers şi Red Management, în condiţiile în care mai mult de şase astfel de proiecte au fost anunţate de dezvoltatori înainte de declanşarea crizei financiare.

Centrul comercial este al patrulea proiect Galleria al GTC România, după cele din Buzău, Suceava şi Piatra Neamţ.

GTC, controlată de grupul israelian Kardan, operează în zece state din regiune, fiind dezvoltator pe piaţa spaţiilor de birouri, de retail şi rezidenţiale.

Compania a dezvoltat până în prezent circa 900.000 metri pătraţi de spaţii. În România, GTC este cunoscut pentru dezvoltarea şi vânzarea clădirilor de birouri America House şi Europe House, din zona Piaţa Victoriei. GTC a mai dezvoltat complexul rezidenţial Rose Garden din cartierul Colentina.

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro