Stire

Ziua porţilor deschise la Palatul Administrativ

22.08.2011 ⋅ 0 comentarii

În programul pentru acest eveniment “Zilele Aradului”, s-a oferit arădenilor şi turiştilor, posibilitatea de a face un tur  al Primăriei, condus de un ghid. Ghidul a fost, doamna Claudia Macra, care a prezentat în  câteva cuvinte “istoria” Primăriei, cum a fost construită şi cum a evoluat în timp. Aceasta, a afirmat că: Primăria a fost construită în anul 1873, participând şi cetăţenii oraşului. După 4 ani de la finalzarea construcţiei, a fost adus din Elveţia, ceasul care se află în turn. La intrarea în Primărie sunt scările ce duc către etajul unu, care sunt făcute din marmură roşie de Moneasa. Cum se urcă scările putem vede: în partea dreaptă lista cu prefecţii şi în partea stângă lista cu primarii din anul 1829 până în anul 2004. Primăria de-a lungul timpului a fost tot mai mult modernizată, în 1975 au fost schimbate ferestrele, în 2005 s-a făcut faţada exterioară, iar astăzi se lucrează la modernizarea sălii festive şi a mansardei care nu a putut fi vizitată. Pentru viitor se pregăteşte consolidarea turnului care are 54 de metri iar în incinta clădirii se va amplasa un lift până la mansardă.

Vizitatorii au putut vedea sala festivă, chiar dacă este în renovare, apoi au ieşit pe balconul principal, după care au văzut biroul primarului. Biroul a fost cel care a surprins cel mai mult vizitatorii, deoarece a fost renovat în 2005 şi arată foarte bine. Într-un colţ al biroului era amenajat o expoziţie cu câteva obiecte vechi şi anume: două ştampile, o maşină de scris, un telefon, un “Regulament pentru organizarea serviciilor şi a atribuţiilor personalului de la Primărie”, din anul 1938 şi “Cartea Primarului”.

Ghidul a mărturisit faptul că: în anul 1834, în data de 22 august, oraşul Arad a fost considerat “oraş liber regesc” şi datorită acestui fapt s-a organizat evenimentul “Zilele Aradului”, în această perioadă.

Vizitatorii au fost foarte încântaţi de ceea ce au văzut, iar în rândul lor au fost atât arădeni , cât şi turişti.

Primăria poate fi vizitată pe toată perioada "Zilelor Aradului", la orele 10.00 , 12.00, 14.00 şi 16.00.


Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro