Local

?nvăţătorii vor o lege care să ?ncurajeze cadrele didactice să "desfăşoare activităţi ?n cadrul structurilor asociaţiilor profesionale"

30.08.2011 ⋅ 0 comentarii

Cadre didactice din toată ţara s-au întâlnit la cel deal XXXII-lea Congres al Învăţătorilor români, desfăşurat la Slobozia în perioada 25-28 august. La eveniment au participat 1000 de învăţători, educatoare, institutori, profesori, universitari, inspectori şcolari, directori de şcoli, cercetători ştiinţifici, lectori universitari, doctori în ştiinţele educaţiei, membri din cele 60 de asociaţii / sucursale judeţene / de sector ale A.G.I.Ro. A răsunat iarăşi, după 100 de ani vechiul ,,Imn al învăţătorilor,, cu versurile ,,Pe-ntinsul ţării răspândiţi,/ De sus s-avem sfântă poruncă:/”. Cadrele didactice au adus dezbătut la congres numeroasele probleme cu care se confruntă în activitatea didactică, legislaţia care nu satisface în totalitate punctele de vedere ale cadrelor didactice, au reclamat ştirbirea statusului / statutului social şi profesional al profesorului din România de către presă şi de către unii oameni politici, amânarea la nesfârşit a rezolvării absolvenţilor Universităţii Spiru Haret etc.Din Rezoluţia Congresului adoptată în unanimitate reţinem următoarele două deziderate:

            I.În zilele următoare să fie primită în audienţă la MECTS conducerea AGIRo care să convingă de necesitatea completării legislaţiei subsecvente Legii Educaţiei cu prevederi care să încurajeze cadrele didactice atât la nivelul unităţii de învăţământ, cât şi la nivel de localitate/judeţ/naţional/internaţional să desfăşoare activităţi în cadrul structurilor asociaţiilor profesionale. Orice angajator responsabil trebuie să îşi dorească să aibă angajaţi care şi în afara orelor din program se adună să discute probleme ale profesiei lor. Suntem siguri că MECTS îşi doreşte cât mai mulţi profesori care să depună eforturi de dezvoltare profesională şi în alt cadru decât cel strict ierarhic-instituţional, mai ales că acest lucru nu implică efort financiar al ministerului- activitatea asociaţiilor profesionale fiind una bazată pe voluntariat. Încurajarea unui asemenea trend se poate face doar prin recunoaşterea unei asemenea activităţi desfăşurate în structurile asociaţiilor profesionale în noile metodologii la fel cum este punctată spre exemplu activitatea din cadrul sindicatelor. Altfel ar rămâne literă goală Protocolul încheiat cu MECTS în 27 01 2011, art 14 din Legea Educaţiei şi art 9 din Constituţia României care pune pe picior de egalitate patronatele, sindicatele şi asociaţiile profesionale.

            II.Acceptarea introducerii în programele şcolare şi manuale a unor autori valoroşi din R.Moldova şi a unor evenimente istorice majore care au avut loc în afara graniţelor actuale ale României. Din 1945 nu a existat în România un manual de literatură română care să accepte că literatură română se face şi dincolo de Prut. Manualele de până acum ar fi trebuit să se numească ,,manual al unei părţi din literatura română”. Manualele de istoria românilor din România trec cu vederea prea multe evenimente majore ale românilor de peste hotare încât ar trebui să se numească ,,manuale de istoria unora dintre români”. Salutăm declaraţia Ministrului Funeriu în întâmpinarea acestei ultime chestiuni şi aşteptăm o invitaţie la MECTS pentru a prezenta propunerile AGIRo şi AGIRo-filiala R.Moldova pentru o adevărată ,,literatură română” şi adevărată ,,istorie a românilor”.

            În următoarele 3 săptămâni se va lua decizia locaţiei următorului congres pe baza ofertelor care vor fi primite. S-a menţionat că se doreşte completarea ,,greutăţii” crescute a evenimentului cu asigurarea ,,gratuităţilor” pentru participanţi oferite de viitoarele gazde. Într-o competiţie ca aceea pentru olimpiadele sportive s-au făcut auzite ca posibile viitoare gazde Braşovul, Piatra Neamţ, Universitatea Politehnica, Târgovişte, Crevedia etc

            ,,Sunt sigur că acest congres este un succes chiar dacă ne-ar dezamăgi toţi decidenţii care au promis că vor ţine seama de propunerile noastre. Şi în acest caz ne-ar rămâne ceva de nepreţuit- noi date de contact în agenda noastră de la sute de colegi din ţară şi de peste hotare. Sunt nume care merită toată osteneala şi cheltuiala fiindcă la aceste congrese îi regăsim pe dascălii care trăiesc cel mai intens profesia lor” afirmă preşedintele AGIRo, arădeanul Viorel Dănuţ Dolha.

Sursa: Observator.info

Autor: C.P ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro