Local

Crosul și semimaratonul Aradului

20.09.2011 ⋅ 0 comentarii

Competiția care va avea loc sâmbătă, 24 sptembrie, se bucură de un interes destul de ridicat, iar organizatorii se declară mulțumiți. Până acum s-au înscris 564 de persoane, lista este încă deschisă, cei care doresc să participe la eveniment având timp să se înscrie până joi, la ora 15. Până acum, cel mai vârstnic alergător care s-a înscris are 78 de ani, iar cel mai micuț are doar doi ani și jumătate.

Cursele care se vor desfășura voi fi de diferite lungimi. Astfel, avem o cursă de un kilometru, una de șase kilometri, iar cea mai importantă, semimaratonul, care va măsura 21 de kilometri. De altfel, la această probă, nu se vor putea înscrie decât persoanele peste 18 ani.

Pe traseu vor fi amplasate și puncte de hidratare, pentru a le face mai ușoară misiunea celor care se încumetă la această probă dificilă.
Startul va fi dat sâmbătă, la ora nouă, însă alergătorii sunt rugați să ajungă cu 20 de minute mai devreme, pentru a efectua și încălzirea corespunzătoare.

Sursa: Observator.info

Autor: Călin Matiuț ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro