Moartea celor 14 cetățeni români pe autostrada de la Mako aduce în centrul atenției fragilitatea vieții. Iată cât de firav este firul care ne ține pe această lume, iată cât este de relativ totul în jur, ambițiile, speranțele, orgoliile, sentimentele, resentimentele, viața însăși...

În astfel de situații dramatice ne gândim, de regulă, la cât de mult ne străduim să facem față unei existențe solicitante, competiției zilnice. Cât de mult ne preocupăm de aparențe, ne irosim într-o cursă bezmetică a valorilor materiale. Românii care au pierit într-un ceas rău în Ungaria, uciși, culmea, de un alt cetățean român, se întorceau de la muncă din Spania, pentru un scurt concediu. Câți sunt în aceeași situație, să își caute norocul în altă parte, să simtă că orașul lor, țara lor, sunt prea strâmte pentru ei?! Câți sunt gata să înfrunte un pericol de moarte, doar să asigure celor de acasă o viață puțin mai bună, iar sieși o speranță în plus pentru mâine?!

Drama de pe autostrada ungurească mai demonstrează, iată, un lucru important, chiar dacă încerc să las deoparte fatalismul: că nici cauciucurile de iarnă, nici parapetul de pe mijlocul drumului, nici autostrada, nici centura de siguranță nu te salvează, dacă așa îți este scris, dacă o clipă de întunecare se lasă pe ochii, pe mintea, pe sufletul celor de care depinzi. Cât de mult depindem, în maximă măsură(!), de cel de lângă noi, de atenția lui, de inspirația lui, de respectul său față de viața sa și a noastră!

Românii care se întorceau din Spania, la fel ca mulți alți români, la fel ca mulți alți unguri plecați să își facă un rost în străinătate, reveneau acasă cu bucurie, cu nerăbdare, cu dor. Nu au mai ajuns la destinație, și poate faptul că accidentul acesta groaznic s-a produs chiar în ajunul Zilei Morților (sărbătorită după ritul romano-catolic) accentuează dramatismul momentului, șocul impactului fatal. Și ne atrage încă o dată atenția asupra caracterului trecător al vieții, asupra nimicurilor în care ne risipim, asupra țintelor greșite pe care ni le fixăm. Ne avertizează că timpul e prea scurt. Dumnezeu să îi ierte și să îi odihnească pe cei care și-au pierdut viața, iar nouă să ne dea putere să învățăm din drama lor.

Sursa: Observator.info