Local

Doi ani de pușcărie pentru bărbatul care a luat un poliţist arădean pe capotă!

24.11.2011 ⋅ 0 comentarii

Simon Icobescu, bărbatul care a luat un poliţist de la Poliţia Rutieră Arad pe capotă a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare de Curtea de Apel Timişoara. În primă instanţă, el a primit o pedeapsă cu suspendare. Sentinţa nu este definitivă.

În urmă cu doi ani, Simon Icobescu a fost oprit de un echipaj de la Poliţia Rutieră Arad după ce a fost înregistrat de radar. Icobescu a încercat să îi mituiască pe poliţişti cu „ultimii bani” pe care îi avea în buzunar. Pentru că polițistul a refuzat, Icobescu a urcat în maşină şi a încercat să fugă. Polițistul a încercat să îl oprească sărind pe capota mașinii, iar un alt agent a încercat să îl oprească pe şofer ţinând de volan. Ajutat de doi complici, un bărbat şi o femeie, Icobescu a reuşit să demareze în trombă cu poliţistul pe capotă.

El a fost trimis în judecată pentru mai multe infracţiuni, printre care cea mai gravă tentativă de omor. Prin sentinţa emisă în primăvara acestui an de judecătorii Tribunalului Arad, acuzaţia de tentativă de omor a fost transformată în ultraj, iar Icobescu a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare pentru ultraj şi dare de mită. Aceeaşi pedeapsă a primit-o şi complicii săi, Cristinel Fîstâceanu şi Rodika Fîstâceanu (în prezent Roşu). Procurorii au atacat însă decizia Tribunalului Arad cu apel. Curtea de Apel Timișoara i-a condamnat pe Icobescu şi Cristinel Fîstâceanu la doi ani de închisoare cu executare. Pentru Rodika Roşu a fost menţinută soluţia dată în primă instanţă.

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro