Local

Compania de Apă Arad și întâlnirea de lucru pentru extinderea și modernizarea infrastructurii de apă

27.09.2019 ⋅ 0 comentarii

Compania de Apă Arad a găduit astăzi o nouă întâlnire între reprezentanții Ministerului Fondurilor Europene (MFE), respectiv ai Autorității de Management pentru Programul Operațional Infrastructură Mare din cadrul MFE și reprezentanții Companiilor de apă din Regiunea de Vest: Timiș, Caraș Severin, Hunedoara, Valea Jiului și Arad care în perioada următoare vor implementa investiții de modernizare și extindere a infrastructurii de apă-canal în cadrul POIM – Programul Operațional Infrastructură Mare.

La intalnirea de la Arad au participat dl. Cătălin Bălan, Director general DGPEIM, Bogdan Teodorovici, Director Direcția Autorizare Proiecte, Andrei Chivu, Director general adjunct, Directia Monitorizare Proiecte, Mircea Leschian, Director general DRI Timișoara, Cristian Mărișteanu, Director adjunct DGPECP, președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, Primarul Municipiului Arad, Călin Bibarț, reprezentanți ai Unităților de Implementare a Proiectelor din cadrul operatorilor invitați, reprezentanți ai antreprenorilor și consultanți.

În cadrul întâlnirii au fost analizate: stadiul proiectelor de extindere și modernizare a infrastructurii de apă și apă uzată, problemele identificate în implementarea acestora si găsirea de soluții pentru accelerarea implementării.

Operatorii din  Regiunea de vest prezenți la întâlnire au amintit dificultățile cu care se confruntă în ceea ce privește elaborarea aplicațiilor de finanțare și a documentațiilor de atribuire pentru proiectele de dezvoltare a infrastructurii și măsurile de urgentare a demersurilor privind aprobarea acestora. De asemenea, s-au discutat problemele generate de modificările legislative cu care se confruntă antreprenorii si beneficiarii proiectelor finanțate prin POIM 2014-2020, care pot conduce la blocaje majore în implementarea proiectelor și s-a încercat identificarea unor soluții în vederea sprijinirii acestora.

Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) este cel mai mare program operațional al României și al doilea ca mărime, din Uniunea Europeană. Programul asigură finanțarea principalelor priorități de dezvoltare ale României în acord cu angajamentele asumate în Acordul de Parteneriat și cu obiectivele Strategiei Europa 2020.