Câtă liniște se poate totuși așterne la finalul unui film? Multă și atât de apăsătoare. Vrei musai a ieși ultimul din sală. Genericul se derulează încă pe ecran, pășești încet, parcă pentru a nu-ți deranja câtuși de puțin gândurile. Și în timp ce cobori scările, realizezi că pașii îți desenează întocmai parcursul ultimei ore a timpului dus dintr-o sală de cinema în zilele începutului de martie a anului 1919 și te deschid ușor spre realitatea de dincolo de ușile spre care te îndrepți... Ieși și cumva, magazinele cu obloanele trase, puținii muncitori care încă trebăluiesc, omul de la curățenie, deși nu-ți pot înțelege starea, prin liniștea aia mormântală atât de străină unui mall în timpul zilei, te lasă cu impresia că totul a rămas prins în emoția unei întâlniri neașteptate cu Regina Maria. 

Afară picură, iar liniștea orașului de dincolo de ora 23.00 te îndeamnă la o deloc scurtă plimbare... starea îți pare familiară și îți amintește de ”Între chin și amin”. Deși diferite, totuși, ca emoție și mesaj ambele te poartă cu gândul spre tânăra generație și nădăjduiești să descopere ce șansă are în a cunoaște părți reale din Istorie, chiar și numai prin vizionarea acestor două filme. Emoția, bucuria, nădejdea, nostalgia încep ușor, printre picuri de ploaie, să se amestece cu frustrarea. Și te întrebi câți l-ar mai fi huiduit pe Senior la Alba Iulia în acel 1 Decembrie 1990 dacă ar fi văzut măcar unul dintre aceste filme? Sau cum ne-ar fi fost pecetluit destinul în primăvara lui 1992 când Regele Mihai ne spunea ”Hristos a înviat!” de acasă dacă noi, neștiutorii și crescuții cu o istorie mustită în minciună, am fi avut la îndemână astfel de filme? Sau... sau... și cu cât îți pui mai multe întrebări ai vrea să le spui lor nu că sunt doar norocoși să le aibă ci sunt datori ca, văzându-le, să caute mai mult, să afle mai mult... pentru că dacă au ceva în comun cele două filme este felul în care deschid porțile cunoașterii. Două picături într-un ocean de neștiință, dar care prin emoția transmisă pot deschide căi... atât de multe căi! 

Revenind la filmul ”Maria, Regina României”, ne duce fără prea mult efort până în primăvara anului 1919 când Regina pleacă la Conferința de Pace de la Paris pentru a-i înfrunta pe cei mai puternici lideri ai lumii și pentru a lupta pentru România Mare, folosindu-se, așa cum scrie chiar în descrierea filmului, de cea mai puternică armă de pe pământ: iubirea. Iubirea pentru Țara pe care atât de mult a iubit-o, încât  George al V-lea avea să-i spună la un momnet dat:”Ți-ai legat destinul de o țară complet străină și i-ai dăruit toată inima ta!”. 

Ne-a dăruit-o la propriu și la figurat, iar filmul care tocmai ne răvășise pe toți a făcut ca la final să îl aud pe domnul de lângă noi (77 de ani) exclamând: excepțional! 

Fără a vrea a nedreptăți în vreun fel impactul avut de rolurile interpretate de Daniel Plier (Regele Ferdinand), Anghel Damian (sfidătorul Prinţ Carol al II-lea), Emil Măndănac (Prinţul Ştirbei), Adrian Titieni (Brătianu), Ronald Chenery (premierul francez Georges Clemenceau), Richard Elfyn (premierul britanic Lloyd George), Nicholas Boulton (Regele George al V-lea) şi Patrick Drury (preşedintele american Woodrow Wilson), bucuria personală a serii a fost dată de fiecare lacrimă, emoție sau sentimente de mândrie revelate de interpretarea fără cusur a actriței din rolul principal.

Cât de îmbucurător! Deși am mers un pic sceptică pentru a vedea cum interpretează Roxana Lupu rolul de neinterpretat al Reginei Maria m-am surprins la final cu gândul de dincolo de ușile sălii de cinema că tocmai mă despărțisem de cineva atât de drag inimii mele... Regina Maria! 

”Maria, Regina României”, filmul realizat de Alexis Sweet Cahill. De la munca și talentul lor la inimile noastre spre o zi de mâine mai așezată și demnă. 

”Luați-vă rudele, elevii, studenții, bunici și copiii și mergeți la film. Este din tot sufletul pentru voi!” –Roxana Lupu. 

Foto principal: Queen Marie of Romania, de unde puteți afla și programul săptămânii 15-21 noiembrie.

SURSA: GLASUL CETATII