Național Cultura Religie Stire

Sfântul Cuvios Antonie cel Mare, împăciuitorul oamenilor cu Dumnezeu

17.01.2020 ⋅ 0 comentarii

”Râvnitor lui Ilie cu obiceiurile asemănându-te, Botezătorului cu drepte cărări urmând, Părinte Antonie, pustiului te-ai făcut locuitor și lumea ai întărit-o cu rugăciunile tale. Pentru aceasta roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre” (Tropar) 

Arătător al căilor monahicești, dătător al râurilor de tămăduiri, floarea cea de Dumnezeu împodobită a cuvioșilor, frumusețea cea preastrălucită a sfinților, luceafărul luminător al luceferilor, izvorul cel viu al pustiei, glasul cel puternic, risipitor al trândăviei, izgonitorul patimilor omenești, făclia cea nestinsă a liniștii, fiu al dumnezeieștii lumini, ridicarea celor căzuți, împăciuitorul oamenilor cu Dumnezeu, Sfântul Cuvios Antonie cel Mare a fost de neam egiptean şi a învăţat credinţa creştină de la părinţii şi de la bunicii săi. 

A trăit pe vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian, ajungând până în zilele bine credinciosului împărat Constantin şi ale fiilor lui. Dedându-se vieţii pustniceşti, atât de mult a întrecut pe toţi, încât s-a făcut pildă tuturor pustnicilor de după el, ajunge cel dintâi îndrumător şi dascăl al vieţii de obște.

”Dacă voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor, şi vei avea comoară în cer; după aceea, vino şi urmează-Mi” (Matei 19, 21)

Rămas orfan de la vârsta de douăzeci de ani, acesta moștenise de la părinți multe bunuri pământești. Dar, intrând el odată în biserică, a auzit din Evanghelie cuvintele spuse de Mântuitorul tânărului bogat: ”Dacă voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor, şi vei avea comoară în cer; după aceea, vino şi urmează-Mi”, cuvinte care au fost atât devii pentru el încât parcă numai pentru el fuseseră citite. Astfel, întorcându-se acasă, a împărţit săracilor averile sale, neoprindu-şi pentru sine şi pentru sora lui decât cele de trebuinţă. A încredinţat apoi pe sora lui unor credincioase fecioare, iar el s-a făcut pustnic. 

După ce s-a nevoit o perioadă într-o colibă de lângă satul natal, Antonie s-a mutat într-un mormânt idolesc, iar pe când avea 35 de ani, Sfântul Antonie s-a mutat într-un loc numit Pispir, la marginea deșertului. Aici a locuit Sfântul timp de 20 de ani, după care  devine părintele duhovnicesc al multor călugări din diversele comunități monastice din pustia egipteană, cele mai vestite fiind cele din Nitria și Sketis.

 

În anul 310 face o călătorie la Alexandria pentru îmbărbătarea creștinilor prigoniți din cauza persecuției lui Maximian, moment după care se stabilește, în 312, în adâncul deșertului, pe muntele Kolzim. Aici a rămas sfântul până la sfârșitul vieții, împreună cu doi ucenici, nemaipărăsindu-și locul decât pentru a-și vizita discipolii și pentru a doua sa călătorie la Alexandria, în sprijinul Sfântului Atanasie cel Mare, persecutat de arianiști, întărind credinţa ortodoxă împotriva ereziei ariene şi tuturor spunând: ”Păziţi predania Părinţilor şi credinţa cea dreaptă în Domnul Hristos!”.

Sfantul Antonie a trecut la cele veșnice în anul 356 d. Hr., în deșertul de pe malul drept al Nilului.

Mutarea la cele veșnice

Din relatările Sfântului Atanasie, ucenicul său, aflăm ce spunea Sfântul Antonie despre trecerea sa la Domnul: "Eu, o! fiilor, precum este scris, mă duc pe calea părinților, căci mă văd singur chemat de Domnul; iar voi treziți-vă, că pustnicia voastră cea veche saă nu o pierdeți, ci ca și cum ați face început de pustnicie, așa sârguiți-vă să păziți osârdia voastră întreagă. Că știți pe diavolii cei ce vă bântuiesc, știți cum sunt de sălbatici, dar neputincioși cu puterea; deci,... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Cetății