Național Cultura

Regizorul Radu Jude, primul român cu trei producţii la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin

21.01.2020 ⋅ 0 comentarii

Regizorul Radu Jude este primul român care va fi prezent la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin cu trei producţii, informează un comunicat transmis luni Agerpres.

Filmele "Tipografic majuscul" şi "Ieşirea trenurilor din gară", regizate de Radu Jude (cel de-al doilea în colaborare cu Adrian Cioflâncă, istoric de profesie, care debutează astfel ca regizor), vor avea premiera internaţională în secţiunea Forum a celei de-a 70-a ediţii a Festivalului de Film de la Berlin, care se va desfăşura în perioada 20 februarie - 1 martie.

Este pentru prima dată când un regizor român are selectate în aceeaşi secţiune două filme.

Radu Jude va participa şi la Berlinale Co-Production Market, una dintre cele mai importante pieţe de proiecte cinematografice ce reuneşte producători, agenţi de vânzări, distribuitori şi finanţatori din întreaga lume, cu proiectul de lungmetraj "Somnambulii".

"Tipografic Majuscul", o adaptare după spectacolul documentar omonim semnat de Gianina Cărbunariu, care va avea premiera în cinematografele din România pe 21 februarie, pune în legătură, prin tehnica montajului, două poveşti şi două istorii. Una este povestea reală a adolescentului Mugur Călinescu, care, în 1981, a scris pe ziduri cu cretă o serie de texte împotriva dictaturii lui Nicolae Ceauşescu. Povestea lui e pusă în scenă aşa cum a reconstituit-o Gianina Cărbunariu din dosarul lui de Securitate. A doua este povestea oficială a României: imagini din arhiva Televiziunii Naţionale, exact din acelaşi timp.

"Ieşirea trenurilor din gară" este un film de montaj compus în întregime din fotografii de arhivă şi documente referitoare la Pogromul de la Iaşi din iunie 1941. Prima parte a filmului e alcătuită din fotografii ale victimelor, însoţite pe col... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Cetății
melthdesign.ro/