Național Cultura Stire

Undeva în America, parte din sufletul nostru: Maica Alexandra, o cruce ca în cimitirele de acasă și o fărâmă de pământ românesc

21.01.2020 ⋅ 0 comentarii

În 21 ianuarie 1991, se stingea în Statele Unite ale Americii Maica Alexandra, ”Domnița” cum pe vremuri îi spunea poporul, Principesa Ileana, fiica cea mai mică a Regelui Ferdinand și a Reginei Maria. Acea Principesă, la a cărei naștere Regina Maria avea să noteze că: ”Dacă Mignon era copilul zbuciumului meu, Ileana era, fără îndoială, acela al întregirii mele (...). Mi-aduc aminte cum stam întinsă pe spate după ce se terminase lupta, strângând la piept noua mică pribeagă a vieții și ascultând salvele de tun: 21 de tunuri. Poate că unii vor fi dezamăgiți că nu era băiat, dar eu nicidecum, și pentru mine acele tunuri erau glasul poporului meu bucurându-se de nașterea celui de-al cincilea copil al nostru” (Regina Maria, Povestea vieții mele). 

Maturizată înainte de vreme, cu o copilărie marcată de război și de moartea micului Principe Mircea ”marea dragoste a inimii”, Principesa Ileana a învăţat că viaţa de prinţesă  nu presupune doar privilegii, ci şi datorii ”Era de datoria mea să îi servesc pe ceilalţi, în acord cu regulile strict stabilite pentru toţi cei în poziţia mea: să fiu acolo unde eram chemată, să îmi plec urechea la nevoile altora, să plâng cu ei sau să mă bucur cu ei, după cum erau împrejurările”, după cum avea să scrie mai târziu în autobiografia ”Trăiesc din nou”. 

De neam regesc, frumoasă, singura femeie din România cu brevet de căpitan de cursă lungă, jucătoare de tenis, Principesa Ileana şi-a găsit, după vârsta de 50 de ani, vocaţia de a-L sluji pe Dumnezeu devenind călugăriţă, cu numele maica Alexandra, și rămânând în istorie drept singura descendentă a Casei Regale care a ales să se călugărească, după o viaţă pusă în slujba semenilor şi după un destin greu încercat.

 O viață de înger, după chipul celui cu care se întâlnise în copilărie și despre care avea să povestească în ”Sfinții Îngeri”. Aflată în camera Principelui Mircea, bolnav de febră tifoidă, Ileana a zărit deasupra patului o făptură cerească: „Era înalt şi extrem de frumos, cu aripi mari, albe. În mâna dreaptă ţinea o lumânare aprinsă. Zâmbetul lui era cu totul îngeresc: dragoste, bunătate, înţelegere şi siguranţă izvorau din el. Încântată, am trecut peste cuvertură şi, îngenunchind la capul patului, am întins mâna, cu dorinţa arzătoare de a-l atinge pe surâzătorul meu păzitor, dar el a făcut un pas înapoi, a întins mâna prevenitor şi a dat uşor din cap. Eram atât de aproape de el, încât l-aş fi putut atinge cu uşurinţă... A... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Cetății