Național Social Stire

A zburat 10.000 de kilometri, din Siberia, ca să moară în România

25.01.2020 ⋅ 1 comentarii

”O știre care ne doare! Lună extrem de neagră pentru o specie protejată - gâsca cu gât roșu. Din decembrie până acum, am pierdut 3 exemplare cu emițător. Ultima dintre ele, Emilia, a fost găsită azi în curtea unui sătean din Victoria, județul Brăila. Resturi din pasărea protejată de lege fuseseră date... la câine. Lângă bucăti din ea, emițătorul și inele ornitologice aplicate de specialiștii din proiectul Safe Flight for Redbreasts, în care suntem parteneri”, anunța în urmă cu câteva zile Societatea Ornitologică din România. 

Datele din emițător au fost analizate și de ofițerii proiectului LIFE16 NAT/BG/ 000847 ”Life for Safe Flight” și a fost cerută și o expertiză externă de la un specialist norvegian.

Concluziile acestei expertize au fost deja trimise de Societatea Ornitologică Română (SOR) către Poliția Județului Brăila, care investighează cazul, potrivit unui comunicat.

Ultimul zbor

 Pe 15 ianuarie, semnalele primite din 30 în 30 de minute de la emițătorul Emiliei au arătat că pasărea se află în curtea unei case din județul Brăila. ”Era clar că a pățit ceva”, spun reprezentanții S.O.R., potrivit unui comunicat.

Pe 16 ianuarie, un grup de biologi de la SOR și Bulgarian Society for the Protection of Birds (BSPB) și reprezentanți ai AGVPS (vânători), însoțit de comisari ai Gărzii de Mediu și de polițiști au vizitat locul unde se afla emițătorul. Acesta, inele ornitologice, pene jumulite și intestinele păsării erau lângă cușca unui câine din gospodărie.

Ce spun datele

 Pasărea s-a comportat „relativ normal” până în jurul orei 17. La următoarea locație indicată de emițător, practic, Emilia nu mai mișca. A străbătut o distanță de 2,4 kilometri într-o oră, ceea ce indică o viteză de 2,4 km la oră – total anormal pentru o pasăre de acest gen.

Cealaltă problemă semnalată este temperatura păsării, care scade brusc la ora 14:57 - din acel moment, senzorul din emițător indică temperatura unei păsări care a murit.

Expertul norvegian spune că, practic, pasărea a fost probabil ucisă pe câmp, în zona de hrănire. Mai departe, datele din emițător arată că pasărea a plecat din câmp, dar nu spre direcția SUD, unde avea locul de înnoptare de unde venise la hrană, ci în direcția total opusă - NORD, spre satul brăilean Victoria.

Este un comportament cu totul atipic pentru pasăre, dacă ar fi fost în viață. De obicei, în jurul orei 17 gâștele se întorc la locul de înnoptare.

Braconată, tranșată, dată la câini

 Proprietarul curții unde a fost găsit emițătorul susține că pasărea a căzut din cauza ceții și a fost ucisă de câini.

Versiunea lui, că animalele de pază au mâncat pasărea, nu stă în picioare din mai multe motive.

• Emițătorul a fost scos cu atenție de pe corpul Emiliei. Hamul care ține emițătorul este din teflon, iar șnururile au fost tăiate și arse cu precizie, nu sunt urme să fi fost mestecate de un câine.

• Inelele ornitologice au fost scoase de pe picioarele Emiliei și nu sunt semne de intervenție a câinelui: urme de dinți, distrugere etc. Un câine nu ar fi putut scoate inelul fără să-l deformeze. Este un indiciu clar că un om a tăiat picioarele păsării și a scos inelele

• Toate datele din emițător arată că pasărea a murit în zona de hrănire sau lângă sat, iar apoi cadavrul a fost transportat în sat.

Datele din emițător: viteza de zbor, altitudinea, temperatura, susțin această ipoteză.

Drumul Emiliei

 În cele nouă luni în care a purtat emițătorul, Emilia a asigurat informații extrem de valoroase: a transmis peste 7.200 de locații GPS, mai mult decât oricare altă gâscă cu emițător din proiect.

A zburat peste 10.000 de kilometri

A cuibărit pe valea râului Pyasina din Siberia, a zburat prin cele mai dure locuri de pe ruta de migrație - și-a petrecut mare parte din toamnă în Kazahstan, în plin sezon de vânătoare. A trecut și prin Ucraina, iar pe 21 noiembrie a ajuns în România. Aici a mai trăit două luni.

 Emilia a fost capturată de ornitologi pe 15 mai 2019, într-o acțiune comună a patru ONG-uri de conserva... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Cetății
26.01.2020 17:48
Vasi
Suntem tara din lumea a 3-a...no comment
fashiondays.ro