Stire Religie

(FOTO) Copiii și profesorii care au participat la Concertul caritabil pentru reabilitatea Secției de Pediatrie, răsplătiți de Arhiepiscopie cu daruri și diplome

26.01.2020 ⋅ 0 comentarii

Duminica 32 după Rusalii. Într-un frumos buchet de flori duhovnicești, Duminica de astăzi a prins cu o aleasă panglică a armoniei, în Catedrala Veche din Cetatea Aradului, bogăție de culoare, emoție, învățătură, rugăciune și bucuria de a fi împreună. 

Un buchet cumva asemănător celui despre care cântau, acum câteva zile, copiii care au urcat pe scena Palatului Cultural, în timpul Concertului festiv-caritabil organizat de Arhiepiscopia Aradului pentru reabilitarea Secției Pediatrie II de la Județean:”Țara mea-i un colț de rai/Un buchet de flori de mai/Și Ardealul și Banatul/Dobrogea și tot Regatul/Basarabia iubită/Сu românii înfrățită/Un buchet de flori de mai”.

Aceiași copii care, astăzi, au fost oaspeții de seamă ai Catedralei Vechi. Deloc întâmplător, pentru că la finalul Sfintei Liturghii, oficiată de un sobor de preoți și diaconi condus de Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, au fost răsplătiți cu daruri și diplome. Înaintea lui Dumnezeu și înaintea semenilor. Un moment menit a le aminti peste timp că la începutul anului 2020 au făcut parte dintr-un proiect care, aniversând Unirea, i-a strâns pe arădeni într-o horă a binelui ce i-a determinat să își îndrepte priviririle ”dintru înălțime”, așa cum avea să spună Preasfinția Sa în cuvântul de învățătură, spre semeni, spre comunitate, cu generozitate. 

Și nici că putea fi mai potrivită ziua a vorbi despre privirea cu generozitate, bunătate și dragoste spre semeni decât în contextul Evangheliei cu Zaheu vameșul și în ziua prăznuirii Mitropolitului Iosif Naniescu pentru a cărei sfințenie a vieții și milostenie neîntreruptă a ajuns să fie cunoscut pentru veșnicie ca Sfântul Iosif cel Milostiv. Despre privirea lui Dumnezeu și privirea omului a vorbit și ierarhul arădean în cuvântul așezat la sufletele celor prezenți. 

Cuvântul Ierarhului 

          ”În Duminica a 32-a după Rusalii, Sfânta Biserică ne îndeamnă să reflectăm la întâlnirea Mântuitorului Iisus Hristos și a lui Zaheu Vameșul în Ierihon (cf. Luca 19, 1-10), ca la o întâlnire a noastră cu Fiul lui Dumnezeu.

Fiecare om care gândeşte şi trăieşte normal, doreşte să fie la înălţime. La înălţimea chemării lui Dumnezeu la viaţă, la înălţimea aşteptării semenilor lui şi la înălţimea vieţuirii pe pământ.

Privirea lui Dumnezeu din lăcaşul Lui, cerul, este o privire luminoasă, sfântă, sfinţitoare, dătătoare de har şi de putere. La această privire s-au înălţat Maica Domnului şi sfinţii. Însă Dumnezeu priveşte cu multă îngăduinţă şi iubire spre toată făptura Sa: „El face să răsară soarele şi peste cei buni şi peste cei răi…” (Matei 5, 45).

Atitudinea umană este alta. El, omul, priveşte uneori dintru înălţime, alteori priveşte de sus, sau priveşte viaţa fără orizont, fără perspectivă apropiată sau dătătoare de înveşnicire.

Mântuitorul Iisus Hristos ne spune limpede: „Luminătorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat, iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci dacă lumina care e în tine este întuneric, dar întunericul cu cât mai mult !” (Matei 6, 22-23).

Înţelegem, aşadar, că există o privire a omului dintru înălţime şi o altă privire, de sus.

Privirea dintru înălţime presupune: cunoaştere, bunătate, smerenie, har, generozitate, conştiinţă curată şi dragoste.

Pe când privirea de sus înseamnă: mândrie, aroganţă, ignoranţă, dorinţă de stăpânire, egoism şi dispreţ faţă de semeni.

Plină de semnificaţie este privirea Mântuitorului Iisus Hristos din locul pustiu, de pe „aripa templului” şi de pe „muntele foarte înalt”, atunci când a fost ispitit de diavol (Matei 4, 1-11 şi Luca 4, 1-14). O astfel de privire trebuie să avem spre lumea materială în care nu trebuie să fim robi, ci slujitori ai lui Dumnezeu.

Dacă nu-L vedem pe Dumnezeu, atunci e necesar să adoptăm atitudinea lui Zaheu Vameşul, să urcăm deasupra grijilor şi a păcatelor vieţii pământeşti, pentru a privi spre „Lumina lumii”, care este Fiul Său: „Eu sunt Lumina lumii; cel ce îmi urmează Mie ... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Cetății