Național Stire

Gheorghe Bucur, fost deținut politic, a încetat din viață la aproape 100 de ani

04.02.2020 ⋅ 0 comentarii

”N-ar trebui să-mi mai amintesc de astea. Am crezut că n-o să ieșim vii de acolo. N-am avut o condamnare. Stăteai în închisoare și fără condamnare...”, asta îi spunea, în urmă cu patru ani, jurnalistului Paul Palencsar, când acesta i-a trecut pragul casei din Gura Humorului pentru realizarea filmului documentar ”Gheorghe Bucur și fericirea comunistă”. 

De altfel, același jurnalist care astăzi a anunțat și decesul fostului deținut politic, chiar cu câteva luni înainte de împlinirea vârstei de 100 de ani: ”În urmă cu trei zile, Gheorghe Bucur a părăsit această lume. Câteva luni au lipsit ca să împlinească 100 de ani de viață”. 

Fără condamnare, dar cinci grei ani de închisoare la Focșani, Ocnele Mari, Aiud și Canal. Canal unde i-a avut ca tovarăși de suferință (foame, frig, torturi) pe Corneliu Coposu și Radu Câmpeanu. 

”Făcuse al Doilea Război Mondial, ca ofițer, apoi comuniștii l-au băgat la Aiud și Canal. Timp de cinci ani, torturi, foame și frig au fost universul tânărului Gheorghe. De foame, a mâncat șerpi. Singura sa vină era că nu a pactizat cu criminala ideologie comunistă. În 1947, a fost luat din casa părintească din Jariștea, Vrancea, și aruncat în pușcărie. De proces, cu avocat și judecător, nu a avut parte. Direct în temniță! Așa în... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Cetății
fashiondays.ro