Național Cultura Stire

Recital Remus Azoiţei şi Eduard Stan, joi seară, în Seria ”Concertelor Enescu” la ICR Londra

06.02.2020 ⋅ 0 comentarii

Un recital avându-i ca protagonişti pe violonistul de talie internaţională Remus Azoiţei şi pe pianistul Eduard Stan continuă, joi seară, de la ora 19,00, Seria "Concertelor Enescu", cel mai vechi program permanent al ICR Londra, conform Agerpres.

”Cu un program care accentuează legăturile strânse dintre muzica românească şi cea germană, duetul va demonstra de ce este considerat a fi cel care a stabilit standardul în privinţa interpretării enesciene”,  informează ICR.

Cei doi muzicieni colaborează cu succes de peste două decenii, evoluând împreună cu numeroase ocazii şi fiind, totodată, coautorii singurei serii de înregistrări cu integrala lucrărilor pentru vioară şi pian ale lui George Enescu, lansată de Hänssler Classic în 2007-2008 şi primită cu elogii de presa de specialitate.

Violonistul Remus Azoiţei este absolvent al Conservatorului din Bucureşti la clasa lui Daniel Podlovski şi fost bursier al renumitei Juilliard School din New York, unde a studiat cu Dorothy Delay, Masao Kawasaki şi Itzhak Perlman.

Violonistul român cântă pe o vioară de patrimoniu universal Gagliano, creată în 1740, şi a concertat de-a lungul anilor în săli prestigioase precum Carnegie Hall din New York, Concertgebouw Amsterdam, Salle Cortot Paris, Konzerthaus Berlin, St Martin-in-the-Fields şi Wigmore Hall din Londra, Teatro La Fenice din Veneţia, Auditorio Nacional Madrid sau Wiener Konzerthaus.

În 2001 a fost numit profesor de vioară al Academiei Regale de Muzică - Londra, fiind atunci cel mai tânăr profesor de vioară din întreaga istorie de 200 ani a instituţiei.

În 2005, a interpretat Dublul concert de Bach alături de violonistul Nigel Kennedy, în cadrul Festivalului Enescu, concert preluat de către 19 posturi de radio şi televiziune din Europa.

Totodată, Remus Azoiţei este unul dintre fondatori şi director artistic al Societăţii Enescu din Marea Britanie.

În 2005, a fost decora... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Cetății